Incendiu într-o localitate din Vâlcea. Arde un depozit de gunoi VIDEO Webpress, 13 septembrie 2023 Potrivit ISU, efectivele pompierilor au fost suplimentate si a fost solicitat administratorului depozitului sprijinirea intervenției cu mai multe utilaje (cisterne cu apă şi buldoexcavatoare) pentru dislocarea gunoiului şi crearea unor perdele de apa pentru stingerea focarelor. Focarele se manifestă în profunzimea stratului de gunoi, gros de aproximativ 2-3 metri, pe o suprafaţă de aprox. 400 mp. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Albinaru, a precizat că sunt mai multe focare în profunzimea stratului de gunoi pe o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, în zonă fiind trimise mai multe echipaje de pompieri şi patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind solicitat totodată şi sprijinul angajaţilor societăţii care administrează depozitul.”Forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani şi ai Gărzii de Intervenţie Măciuca intervin pentru stingerea incendiului cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar din partea societăţii se intervine cu două buldoexcavatoare, două basculante, două tractoare cu remorcă şi şase lucrători ai societăţii, care acţionează pentru dislocarea gunoiului şi crearea unor perdele de apă pentru stingerea focarelor. Focarele se manifestă în profunzimea stratului de gunoi, gros de aproximativ 2-3 metri, pe o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi”, a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.Pompierii au mai anunţat că nu sunt victime. Comunicate noi Stiri
STB, apel pe Facebook către șoferi: Nu BLOCAȚI transportul public prin staționări în locuri nepermise! 4 februarie 2025 „Staționarea ilegală a vehiculelor afectează grav circulația autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor, generând întârzieri majore și disconfort pentru călători”, atrage atenția STB, într-un mesaj postat pe Facebook. Potrivit sursei citate, chiar luni seară, linia 16 a fost blocată timp de 43 de minute, între orele 18.22 – 19.05, din cauza unui… Citește mai mult
Stiri Strategia de Vânzare a Șantierului Naval Damen Mangalia: O Analiză Detaliată a Viitorului Industrial și Social 8 mai 2026 Creditorii Damen Mangalia decid strategia de vânzare a șantierului naval, iar interesul Rheinmetall și MSC deschide perspective promițătoare pentru industria navală din România. Citește mai mult
Victor Negrescu: PSD cere șefilor de stat socialiști din UE să discute despre blocarea României în Schengen și să aprobe aderarea în 2023 15 decembrie 2022 „În cadrul reuniunii pregătitoare a Consiliului European organizată de Partidul Socialiștilor Europeni (PES) am mulțumit în numele Partidului Social Democrat tuturor șefilor de stat și de guvern, dar și comisarilor social-democrați din Uniunea Europeană pentru sprijinul acordat în vederea aderării României la spațiul Schengen. Așa cum doar familia noastră social-democrată… Citește mai mult