Rafila: Covid a revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi , 14 septembrie 2023 Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat că infectările cu Covid-19 au revenit în România la fel ca în alte ţări, fiind în jur de 2.000 de cazuri pe zi, însă consideră că acest val va mai dura circa o săptămână, două, iar apoi va scădea numărul de cazuri. Ministrul PSD a adăugat că este posibil să apară aglomerări în zone precum Bucureştiul, unde deja s-au aglomerat cele două spitale de boli infecţioase „Matei Balş” şi „Victor Babeş”, însă chiar vineri dimineaţă va avea o întâlnire cu cei de la celelalte spitale de urgenţă din Capitală, pentru a putea fi asigurată spitalizarea în cazul în care prezentările sunt mai numeroase. Comunicate noi Stiri
Veste bună pentru fanii Apple! Toate iPhone-urile 16 se vor încărca mai rapid 12 septembrie 2024 Apple a adus o veste îmbucurătoare pentru utilizatorii care preferă modelele de bază din gama iPhone. Cu lansarea iPhone 16, compania renunță la una dintre limitările care diferențiau modelele „vanilla” de versiunile mai scumpe, adică puterea de încărcare. Read More
Neputința autorităților de a scăpa de haitele de câini din sectorul 6 / Cum își pasează autoritățile răspunderea 21 ianuarie 2023 Problema câinilor fără stăpân din sectorul 6, mai ales din zona Lacul Morii, unde o femeie a fost sfâșiată sâmbătă de maidanezi, este una veche, iar autoritățile – Autoritatea pentru Supravgherea și Protecția Animalelor și Poliția Locală aflată în subordinea primăriei – își pasează răspunderea.Neputința autorităților de a scăpa de… Read More
Siegfried Mureșan, semnal privind aderarea completă la Schengen: Liderii austrieci nu mai au de ce să joace electoral acest subiect 30 septembrie 2024 Eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE, este de părere că partidul lui Nehammer mai poate negocia formarea unei coaliții fără partidul de extremă dreaptă FPO, care a câștigat alegerile în Austria. Europarlamentarul a punctat că liderii din Austria nu mai au de ce să blocheze aderarea României la Schengen. Read More