Cozmin Gușă: <> Webpress, 15 septembrie 2023 Vă închipuiți că, dacă ar fi așa cum zic ucrainenii, văzându-ne pe noi trei alături de partidele suveraniste, o întreagă pleiadă de profesori universitari, jurnaliști, sportivi, vedete publice, ș.a., s-ar înscrie rapid și ei, rezolvând problema de expertiză, credibilitate și leadership a noii “partidei rusești” din România. Probabil că-n ediția “iarnă 2023”, ucrainenii lui Podolyak ne vor ajuta să ne întărim echipa și nu-i vor omite și pe alții care s-ar califica, precum Petrișor Peiu (“spaima multinaționalelor”), Simona Halep (că tot au pus-o americanii cu botul pe labe), Ion Ion Țiriac (care se bate cu americanii, arătându-le găunoșenia în cazul Serena Williams), plus alții, și-atunci vom rezolva și strategia economică și finanțarea “partidei rusești”, și nu doar că vom câștiga alegerile, dar o vom face cu peste 50% din voturi! Cred totuși că, înafara prostiei, ucrainenii ce-au întocmit lista asta sunt manipulați “în orb” chiar de la Moscova, referitor la problematica României. Cozmin Gușă P.S. Desigur că doar EVZ, condus de către Dan Andronic, manipulat de vechii securiști, putea prelua spre publicare ultima “operă”ucraineană despre putiniștii din România. La Andronic pricep că el crede că-i mai scad ăștia din anii de condamnări dacă prestează aparent anti-Rusia, dar la securiștii bătrâni din spate, care încă mai “pontează” la Moscova, sunt sigur că a fost ceva premeditat și va fi recompensat (și) pecuniar, tot de la Moscova. Așa cum mulți dintre securiștii “patrioți” au făcut-o mereu după 1989! Comunicate noi Stiri
BMW oprește producția la o uzină din Germania 31 august 2022 Problemele de producție afectează și constructorul german premium BMW, însă nu din cauza crizei de semiconductori, ci dintr-un blocaj al furnizorului de componente de radiator. Uzina BMW din Leipzig, unde sunt asamblate în principal modelele Serie 1 și Serie 2, a fost oprită pentru două zile, ca urmare a unei… Citește mai mult
Stiri Inovații Olandeze pentru Combaterea Caniculei: Perdele Exterioare și Soluții Verde 22 iunie 2026 Țările de Jos explorează soluții inovatoare precum perdele exterioare și junglă mobilă pentru a combate canicula, fără a folosi aer condiționat. Citește mai mult
Campanie națională antidrog, Realitatea PLUS: Drama copiilor care cad pradă drogurilor. Mărturii tulburătoare ale unui fost consumator 11 mai 2024 „Eu, când m-am apucat de droguri, eram în anul 2 la Drept. Aveam o relație perfectă cu familia, aveam o mașină, aveam o viață perfectă, aveam un viitor strălucit. Și acum, am 24 de ani, sunt într-un centru, aici, la 500 de kilometri de Cluj, de casa mea, fără… Citește mai mult