Discalculia, boala mai puțin cunoscută, dar care îți poate afecta copilul

De obicei, persoanele care au discalculie se confruntă cu dificultăți în a învăța și a înțelege matematică, deoarece creierele lor nu pot procesa conceptele matematice la fel ca persoanele care nu suferă de această tulburare. Cu toate acestea, este important de reținut că diagnosticul de discalculie nu presupune un coeficient de inteligență mai scăzut sau o capacitate funcțională redusă la aceste persoane.

Simptomele discalculiei apar, de obicei, în copilărie, mai ales în timpul primilor ani de școală, când copilul începe să învețe matematică la școală. Cu toate acestea, mulți adulți pot avea discalculie fără să știe, dacă nu au fost diagnosticați de mici. De multe ori, persoanele cu discalculie se confruntă cu probleme de sănătate mintală, precum anxietate și depresie, atunci când au de efectuat exerciții matematice, mai ales în fața altor persoane, precum profesori sau colegi.

Discalculia poate afecta pe oricine, dar de cele mai multe ori este semnalată la copii, în primii ani de învățământ, începând cu vârsta de șase ani și până la vârsta de nouă ani. Totodată, discalculia, deși o tulburare neobișnuită, este destul de răspândită. Așadar, specialiștii sunt de părere că discalculia afectează undeva între 3% și 8% din populația planetei.

De ce apare discalculia?

În majoritatea cazurilor, dar mai ales la copii, oamenii de știință nu se pot pronunța cu privire la un motiv clar pentru care apare discalculia. Există, în schimb, cercetări care sugerează că tulburările de învățare sunt moștenite pe cale ereditară. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe studii pentru a se putea confirma aceste informații. 

Un lucru cunoscut de experți, însă, este că persoanele care suferă de discalculie sunt mai predispuse la aspecte atipice la nivel cerebral. Acest lucru se traduce prin dezvoltare mai scăzută și legături intercelulare mai puține în anumite zone ale creierului. În acest caz, este vorba despre zonele cerebrale folosite, în mod normal, în efectuarea calculelor matematice. Cu toate acestea, specialiștii nu înțeleg încă de ce apar aceste diferențe și cum influențează simptomele acestei tulburări.    

De asemenea, discalculia apare adesea împreună cu alte afecțiuni. Deși afecțiunile conexe nu sunt considerate a fi cauza discalculiei, ele pot fi un indicator bun în diagnosticarea sa. Printre cele mai cunoscute și frecvente afecțiuni care însoțesc discalculia se numără autismul, tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), dislexia, disgrafia (tulburare de învățare ce afectează abilitatea de a scrie), depresia, anxietatea, tulburarea bipolară, tulburările de învățare non-verbală și tulburările de procesare senzorială.

Persoanele care suferă de discalculie prezintă un risc mai crescut de a dezvolta tulburări mintale. Deși specialiștii nu au identificat încă motivul pentru acest lucru, se presupune că are legătură cu stigmatul social asociat cu inabilitatea de a efectua calcule matematice.

Este important de știut că această tulburare nu apare mereu din copilărie și că mai există o formă de discalculie, numită discalculie dobândită, care poate apărea la maturitate. Există diverse motive pentru care o persoană adultă poate dezvolta discalculie, sau chiar acalculie, care înseamnă o incapacitate totală de a efectua exerciții matematice. Principalul motiv este însăși natura tulburării. Așadar, discalculia dobândită nu mai este considerată o tulburare de învățare, ci se instalează din cauza unor daune sau leziuni cerebrale care afectează zonele creierului responsabile pentru abilitățile matematice. Aceste leziuni pot apărea din mai multe motive, atât de natură mecanică (accidente fizice), cât și din cauza unor procese suprasolicitante la nivelul corpului, cum ar fi un nivel de stres foarte ridicat pe o perioadă mai lungă de timp.

Cum recunoști discalculia?

Simptomele discalculiei variază în funcție de vârstă și de situațiile în care se regăsește cel mai frecvent persoana afectată.

Așadar, la copiii mici, care încă merg la grădiniță, se pot observa dificultăți în a număra în ordine crescătoare, asocierea unui număr cu echivalentul de bucăți al unui obiect (de exemplu, asocierea numărului 6 cu șase bile colorate), organizarea numerelor de la mic la mare sau de la mare la mic sau recunoașterea și utilizarea numerelor.

În ceea ce privește școlarii aflați între clasele 1 și 8, simptomele discalculiei pot include număratul pe degete, când deja nu ar mai trebui să fie necesar, dificultăți în a estima un număr de elemente când acestea se află în fața lor, greutate în a efectua calcule din memorie, greutate în a memora tablele adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii, probleme în a înțelege simboluri matematice mai avansate și de efectua calcule matematice mai complexe, precum și dificultăți în a organiza numerele în funcție de decimale.    

La adolescenți și tineri adulți, simptomele sunt, de regulă, asociate cu dificultăți în a număra în ordine inversă, în a rezolva probleme matematice exprimate în cuvinte, în a măsura elemente, în a împărți o problemă matematică pe părți pentru a o putea rezolva, în a utiliza sau a schimba banconte sau monede pentru a efectua tranzacții și în a înțelege schimburi valutare. 

Există, de asemenea, o serie de simptome de ordin emoțional care nu ar trebui ignorate la copii. Acestea apar, de obicei, atunci când cei mici sunt obligați să rezolve probleme matematice, de exemplu când trebuie să își facă temele la matematică sau să plătească pentru un obiect cu bancnote sau monede. Printre cele mai frecvente simptome emoționale se numără starea de anxietate, care poate veni cu atacuri de panică sau de anxietate, starea de agitație sau chiar de agresivitate și senzația acută de frică, care, în cazuri extreme, se poate transforma în frică persistentă de a merge la școală. Uneori pot apărea și simptome fizice, precum stare de greață, însoțită uneori de vărsături, transpirație excesivă, dureri de stomac și altele.

Cum tratezi discalculia?

Discalculia la copii poate fi tratată, deoarece creierele celor mici se află în proces de formare, ceea ce face posibil ca aceștia să învețe să își dezvolte abilități de adaptare la această tulburare. Cel mai adesea, tratamentul reprezintă integrarea celui mic într-un program dedicat de învățare unu-la unu. Aceste programe sunt organizate în funcție de simptome și se axează pe dificultățile cele mai pregnante la copil.

Totodată, tratamentul trebuie inițiat cât mai repede, odată ce micuțul a primit diagnosticul de discalculie. Cu cât este integrat într-un program specializat mai devreme, cu atât sporesc șansele celui mic de a se adapta la tulburare și, astfel, de a limita impactul negativ al acesteia.

Pe lângă programele dedicate de învățare pentru discalculie, copii cu această tulburare pot necesita și ajutor pentru vindecarea anumitor afecțiuni conexe. În acest caz, se poate concepe un plan mai complex de tratament, care să includă și consiliere psihoterapeutică, precum și un tratament medicamentos, dacă este cazul.

Din păcate, discalculia nu este considerată o afecțiune vindecabilă la adulții diagnosticați, decât dacă se constată că este vorba despre discalculie dobândită. Acest lucru se întâmplă pentru că, la adulți, creierul este deja complet dezvoltat, ceea ce înseamnă că un program de învățare, tratamentul predilect pentru discalculie, nu mai are cum să se dovedească eficient. În cazul tratării adulților, focusul este pe ajutarea acestora în a-și compensa inabilitățile cu ajutorul tehnologiei sau a altor metode intuitive de a rezolva probleme matematice.

În ceea ce privește discalculia dobândită, există o serie de tratamente de recuperare disponibile, care depind de mai mulți factori, cel mai important fiind cauza dobândirii acestei tulburări. De obicei, calea de tratament este stabilită împreună cu medicul curant.