Marcel Ciolacu, întâlnire cu o delegație OMV Petrom – Perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră Webpress, 18 septembrie 2023 Premierul Marcel Ciolacu a arătat că statul român susține cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică. “Este cel mai important proiect energetic, o investiție de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situația de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susținând că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți. “Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep și să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, așa cum România va continua să-și susțină argumentele privind aderarea la spațiul Schengen inclusiv în instanțele europene, dacă Austria nu își schimbă poziția”, a precizat premierul Ciolacu. La discuţii, au mai participat președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Fostul președinte al Ucrainei, anchetat pentru trădare. Care este motivul 20 decembrie 2021 Acuzaţiile împotriva lui Poroşenko sunt legate de altele similare vizându-l pe parlamentarul pro-rus Viktor Medvedciuk, aflat în arest la domiciliu de aproximativ şase luni. Partidele politice ale lui Medvedciuk şi Poroşenko au respins acuzaţiile. Oleksandr Turcinov, un înalt oficial din partidul fostului președinte, Solidaritatea Europeană, a declarat într-un comunicat că acuzaţia a… Citește mai mult
Sfidare maximă: președintele PSD Vaslui i-a numit pe alegători „șoareci” 24 februarie 2024 La începutul unei conferințe de presă, Adrian Solomon a vorbit despre momentul important pentru orice om politic care, anul acesta, va trece prin patru scrutinuri electorale: europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare. Deputatul a declarat că, în prezent, sunt 6 UAT-uri unde PSD încă nu și-a stabilit candidații pentru primării, printre… Citește mai mult
Nicolae Ciucă și omologul său din Belgia au analizat situația de securitate din regiune – Impactul generat de agresiunea militară rusă din Ucraina 13 aprilie 2022 Cei doi premieri au analizat, în cadrul unui mic dejun de lucru, situația de securitate din regiune și impactul generat de agresiunea militară rusă din Ucraina. Premierul român a evidențiat solidaritatea statelor membre UE și la nivelul aliaților NATO, subliniind nevoia de a întări Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. În… Citește mai mult