Liderul sindicaliştilor STB anunță că îşi dă demisia din PSD şi Consiliul General Webpress, 24 ianuarie 2022 „Am văzut în ultimele zile cum Primarul General, Nicuşor Dan, nu a oferit absolut nicio soluţie la problemele legitime ale angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB SA), dar încearcă într-un mod ruşinos să îşi acopere propria incompetenţă inducând ideea unui protest cu conotaţii politice. NU, domnule Nicuşor Dan! Cei peste 10500 de angajaţi ai STB SA nu au ieşit în stradă pentru un partid sau pentru că le-am zis eu! Au ieşit în stradă pentru că dvs şi conducerea penală pe care aţi instalat-o la STB SA aţi refuzat timp de un an de zile să dialogaţi cu aceşti oameni. Problemele pe care angajaţii STB SA le revendică nu au treabă cu politica, ci cu siguranţa transportului public, cu abuzurile care se fac în societate, cu salariile şi condiţiile de muncă”, a scris pe pagina sa de Facebook Vasile Petrariu. „Bucureştenii trebuie să ştie, domnule Dan, că, deşi le-aţi dublat preţul biletului anul trecut, nu aţi făcut absolut nimic pentru a asigura condiţii de călătorie mai bune. Şi acum aveţi tupeul să încercaţi să îi puneţi pe bucureşteni împotriva angajaţilor STB SA?! Cât de cinic sunteţi, domnule Dan?!Dacă nu aţi fi fost arogant şi ne-aţi fi acordat mai mult de un minut la discuţii, poate aţi fi aflat că aceşti angajaţi se tem că în curând nu vor mai avea loc de muncă. Pentru că dvs şi camarila dvs vreţi să externalizaţi mare parte din activităţile realizate astăzi de angajaţii STB SA. Asta înseamnă mii de şomeri, mii de oameni care au familii acasă, care au copii pe care trebuie să îi ducă la şcoală. Asta vi se pare politică sau viaţă, domnule Primar General?! Răspundeţi, domnule Dan, în ce ţară civilizată aţi văzut dvs că infrastructura critică a unei metropole este externalizată sub masca ”eficientizării” către firmele de casă?!”, a completat liderul sindicat. Petrariu a anunţat că astăzi îşi dă demisia din funcţiile politice: „Adevărul este că dvs nu v-a păsat niciodată nici de bucureşteni şi nici de angajaţii STB SA. Pe toţi ne-aţi tratat cu dispreţ. Pe unii îi ţineţi în frig şi fără apă caldă, iar pe ceilalţi îi minţiţi în fiecare zi şi vreţi să îi daţi afară. Vă transmit un singur lucru, domnule Primar General: astăzi îmi dau demisia din funcţia de Consilier General şi din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotaţie politică. Dumneavoastră aveţi curajul să vă daţi demisia din funcţia pe care o exercitaţi atât de slab?! Acum aveţi vreo soluţie la problemele şi îngrijorările oamenilor? Sunteţi singurul vinovat pentru faptul că bucureştenii trebuie să suporte acest calvar! Curaj, domnule Dan! Bucureştenii şi-au pierdut răbdarea cu dvs!!!”, a mai scris pe Facebook Petrariu. Comunicate noi Stiri
Bunicii României, UMILIȚI, cu mâna întinsă după o viață de muncă – Cu ochii în lacrimi, așa așteaptă sărbătorile 23 noiembrie 2021 „Nu cred eu ca guvernul ne lasa sa murim de foame. Așa, cât de cât, ne mulțumim cu ce ne dă, iaurturi, niște cârnăciori… Daca azi am luat-o, eu in cateva zile n-o mai am. O am și pe fata mea care n-are serviciu si are un baietel bolnav cu… Citește mai mult
Stiri Pirații somalezi: Impactul războiului din Iran asupra navigației maritime și comerțului global 23 august 2026 Pirații somalezi profită de instabilitatea generată de războiul din Iran, amenințând comerțul global și siguranța navigației maritime. Citește mai mult
Politica Tensiuni Internaționale: Vizita Ministrului Iranian de Externe în China și Impactul Asupra Geopoliticii Regionale 6 mai 20266 mai 2026 Vizita ministrului iranian de Externe în China subliniază tensiunile internaționale și impactul geopolitic asupra regiunii, în special în contextul Strâmtorii Ormuz. Citește mai mult