Alertă sanitar-veterinară în județul Buzău! Un focar de pestă porcină africană și 8 focare de TBC la bovine, identificate. Peste 100 de animale, sacrificate Webpress, 25 septembrie 2023 Focarul de pestă porcină a fost identificat în luna august într-o exploataţie nonprofesională, iar inspectorii veterinari desfăşoară anchete la acest moment pentru a stabili dacă poate fi declarat închis. „La această dată, pe raza judeţului Buzău evoluează un singur focar de pestă porcină africană, în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Pogoanele. El a fost înregistrat în luna august 2023, dacă în această săptămână nu vor apărea şi alte focare, va fi stins ca urmare a întrunirii tuturor condiţiilor, respectiv a recoltării probelor de sânge din zona de supraveghere şi protecţie a focarului. Focarul a apărut într-o exploataţie nonprofesională, fiind vorba despre două suine. Supraveghem cu atenţie starea de sănătate a animalelor cât şi a oamenilor prin verificarea produselor ajunse în galantare”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca. Alte 8 focare de tuberculoză sunt înregistrate la nivelul judeţului, o parte dintre acestea fiind active încă din anul 2022. „Totodată, la nivelul judeţului Buzău sunt active un număr de 8 focare de TBC, tuberculoză bovină, respectiv două focare de leuzcoză. Animale bolnave de TBC, sunt peste 100 de capete, vorbim despre o fermă în UAT Amaru şi 7 exploataţii nonprofesionale de pe raza UAT Pogoanele. Aceste focare se sting mai greu în sensul că trebuie să fie efectuate două testări la întreg efectivul de animale, la interval de minim 6 luni. O parte dintre focare sunt de anul trecut, o parte de anul acesta. Toate animalele au fost sacrificate, proprietarii îşi recuperează banii după ce sunt abatorizate”, a mai spus reprezentantul DSVSA Buzău. Comunicate noi Stiri
Un primar le oferă case de 1 euro americanilor supărați de realegerea lui Trump 20 noiembrie 2024 La fel ca multe alte localități din Italia rurală, Ollolai încearcă de mult timp să convingă străinii să se mute aici pentru a-și revigora soarta după decenii de depopulare. A vândut case dărăpănate pentru doar un euro – puțin peste un dolar – pentru a îndulci afacerea. În urma rezultatului… Citește mai mult
UE asigură un sistem de interceptare a dronelor pentru Republica Moldova. Când ajunge echipamentul la Chișinău 11 decembrie 2024 Janis Mazeiks a menționat că aceste echipamente vor contribui la prevenirea intruziunilor dronelor străine pe teritoriul Republicii Moldova, conform presei din Moldova. „Este clar că aceste acțiuni (căderea dronelor, n.r.) reprezintă o violare a spațiului aerian și a statutului de neutralitate. Este important să vedem ce face Republica Moldova pentru… Citește mai mult
Stiri Stimulente financiare pentru angajarea tinerilor: O oportunitate pentru firme și studenți în vacanța de vară 26 iunie 2026 Stimulentele financiare pentru angajarea tinerilor în vacanța de vară aduc beneficii semnificative atât pentru angajatori, cât și pentru tineri, contribuind la integrarea acestora pe piața muncii. Citește mai mult