Marcel Ciolacu, despre problema drogurilor: „Copiii nu trebuie testați în masă ca în Coreea de Nord!” Webpress, 30 septembrie 2023 „Avem mare nevoie de reformă în educaţie, nu mai putem avea clase cu trei elevi în clasa a doua. Statul trebuie să găsească soluţii, nu se poate aşa, pentru că asta înseamnă risipă. Ne trebuie un plan foarte bun pentru a reforma educaţia. Nu mai putem vorbi de învăţământ cu care să ne mândrm când există 55 de licee unde niciun elev nu a luat Bac-ul. Am promis profesorilor măriri de salarii şi ne vom ţine de cuvânt, vom pleca cu salariul debutantului de la salariul mediu net pe economie. Trebuie să ne aşezăm la masă cu rectorii, cu profesorii şi să discutăm un plan de reformă”, a declarat Marcel Ciolacu, sâmbătă la Conferinţa Judeţean de alegeri a organizaţiei PSD Timiş. „Trebuie să le explicăm copiilor foarte bine această nouă provocare care însemană pericolul drogurilor şi mai ales ce înseamnă aceste substituente, aceste nenorociri de droguri, care distrug un copil într-o perioadă foarte scurtă. Statul român trebuie să intervină repid şi văd o implicare masivă şi la DIICOT şi la Ministerul Public, dar este necesar ca statul român să prindă dealerii de droguri, să nu lăsăm copiii noştri să fie subiect de experiment. Nu voi tolera aşa ceva”, a mai spus Marcel Ciolacu. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Scene șocante la munte! Un turist a intrat cu mașina pe două pârtii pentru a-și duce bagajele la hotel, dar a rămas înzăpezit 7 ianuarie 2024 ”Un turist a traversat cu maşina două pârtii, punând în pericol viaţa şi integritatea schiorilor, deoarece a ignorat semnele clare de interzicere a accesului. Acesta a rămas împotmolit cu vehiculul său chiar la baza ultimei pârtii. Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, aflaţi în misiune de patrulare, au observat… Citește mai mult
Politica Atacul asupra navei CMA CGM în Strâmtoarea Ormuz: Implicații geopolitice și economice 6 mai 20266 mai 2026 Atacul asupra navei CMA CGM în Strâmtoarea Ormuz evidențiază tensiunile crescânde din regiune și impactul acestora asupra economiei globale și securității internaționale. Citește mai mult
Polițiștii vor putea confisca mașina șoferilor care depășesc cu mult limita de viteză. În ce condiții poți rămâne fără autoturism 9 decembrie 20229 decembrie 2022 Șoferii vor rămâne fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a mașinii timp de șase luni, în cazul în care depășesc cu mai mult de 100 de km/h viteza legală pe un sector de drum, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. În plus, dacă șoferii sancționați astfel… Citește mai mult