Iohannis, mesaj ferm de Ziua comemorării Holocaustului: Atacurile cu caracter antisemit şi xenofob sunt intolerabile şi trebuie sancţionate cu celeritate Webpress, 9 octombrie 2023 Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 9 octombrie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei organizate la Memorialul Holocaustului din București. Vă prezentăm în continuare textul mesajului: „Aducem astăzi un omagiu tuturor victimelor Holocaustului, familiilor și urmașilor acestora, precum și celor care și-au riscat viețile pentru a-i salva pe cei care au fost supuși ororilor de neconceput din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În urmă cu 82 de ani, în ziua de 9 octombrie, autoritățile române de atunci au luat o decizie ale cărei repercusiuni tragice vor rămâne întipărite în istorie și în memoria noastră colectivă pentru totdeauna. Deportarea evreilor în Transnistria a reprezentat apogeul urii și al intoleranței din partea statului român și a unei părți a cetățenilor. Atacurile la care au fost supuse comunitățile evreiești și lăcașurile lor de cult, persecuțiile și crimele comise cu barbarie împotriva evreilor sunt o mărturie incontestabilă a consecințelor pe care le au prejudecățile, discriminarea și ignoranța, o lecție dură și rușinoasă, pentru a înțelege că singura garanție pe care o avem că o asemenea dramă nu se va mai putea repeta este cunoașterea trecutului și cultivarea memoriei victimelor Holocaustului. Supraviețuitorii acelor tragice evenimente ale istoriei ne-au lăsat moștenire neprețuite lecții de viață – curajul de a vorbi despre experiențele chinuitoare prin care au trecut și puterea de a ierta și de a-și reconstrui viețile, iar noi avem responsabilitatea de a transmite generațiilor viitoare memoria acestor experiențe teribile. Este misiunea de onoare a educației să facă astfel încât noile generații să cunoască aceste mărturii și să înțeleagă cauzele și dimensiunea Holocaustului, precum și impactul copleșitor al acelui negru moment istoric. Statul român a făcut un progres semnificativ în acest sens, prin introducerea, în învățământul liceal, începând cu acest an școlar, a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”. Astfel, tinerii vor cunoaște realitatea istorică și vor putea înțelege mesajul supraviețuitorilor: „Niciodată încă o dată!”. Doar prin educație, tinerele generații pot fi motivate să adopte și să își însușească principii de viață și valori democratice și să se dezvolte într-un mediu social clădit pe toleranță și respectul față de drepturi, libertăți și, mai ales, față de demnitatea umană. Ne aflăm în prezent într-un context dificil, în regiunea noastră, în Europa și în lume. În astfel de perioade, populismul are teren fertil pentru a manipula facil conștiințele, iar extremismul găsește ușor adepți. Atacurile cu caracter antisemit și xenofob sunt intolerabile și trebuie condamnate cu tărie și sancționate cu celeritate! Nu trebuie să uităm că Holocaustul a fost și consecința propagării nestăvilite la timp a discursului urii, a rasismului, a xenofobiei și a antisemitismului, pe fondul crizei economice, politice și de securitate dintre cele Două Războaie Mondiale. Autoritățile au obligația de a depune toate eforturile necesare pentru a preveni și pentru a combate în mod eficient manifestările antisemite și xenofobe, inclusiv prin sancționarea celor care se fac responsabili de astfel de comportamente și acțiuni. Nu trebuie să mai permitem niciodată ca România să fie locul urii și al înjosirii ființei umane! Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!” Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Valoarea acţiunilor Tesla a scăzut cu 11%, după ce Elon Musk a răspuns ”previziunilor” lui Medvedev 29 decembrie 2022 Valoarea acţiunilor Tesla a scăzut marţi cu 11%, după ce Elon Musk, un obişnuit al unor mesaje distructive pe Twitter, a răspuns unor ”previziuni” ale lui Dmitri Medvedev, în contextul în care constructorul de automobile şi-a pierdut 69% din valoarea pe bursă de la începutul lui 2022 şi 44% numai… Citește mai mult
Stiri Ziua Educației: Un Weekend Prelungit și Semnificația sa pentru Sistemul Educațional Românesc 2 octombrie 2026 Pe 5 octombrie, elevii și profesorii din România vor beneficia de o zi liberă, marcând astfel Ziua Internațională a Educației. Citește mai mult
Detaliul care ar fi dus la ieșirea violentă a lui Reghe – Cristian Rizea: A luat-o pe căi masochiste, a chemat la botez toți foștii iubiți ai Corinei Caciuc 24 septembrie 2022 Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns, vineri seara, la secția de poliție din Snagov, după o bătaie ce a avut loc la vila impresarei. S-au acuzat reciproc de agresiune și au primit ordine de protecție. Anamaria Prodan spune că antrenorul a intrat în casă cu forța, fiind băut, și… Citește mai mult