Klaus Iohannis pleacă miercuri la Budapesta. De ce este atât de importantă vizita de stat în țara vecină Webpress, 10 octombrie 2023 „Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Președintele Katalin Novák la București, în septembrie 2022, și participarea la cel de-al 8-lea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, găzduit de Președintele Românei în septembrie 2023. Este prima vizită la nivel de șef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani și reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relației de Parteneriat Strategic și despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum și despre modalitățile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, se arată în comunicatul citat. În context, Președinția amintește că relațiile bilaterale româno-ungare se desfășoară în baza Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară, semnat și intrat în vigoare în 1996, precum și a Declarației de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022. Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că Parteneriatul Strategic dintre cele două țări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice și de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetățenilor români și ungari, indiferent de etnie. Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creșterea și diversificarea schimburilor comerciale. „Președintele României va reitera interesul și deschiderea părții române pentru o cooperare constructivă, pragmatică și transparentă cu Ungaria, stat vecin membru UE și aliat NATO, în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun și a obținerii de rezultate concrete, pe baza și în spiritul principiilor și valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relației bilaterale. Cei doi Președinți vor analiza situația actuală la nivel regional, european și global, prin prisma războiului ilegal și neprovocat, declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicațiile securitare, energetice, alimentare și privind lanțurile de distribuție. În acest context, vor fi abordate și măsurile de sprijin pentru cei mai afectați parteneri din regiune, în special Republica Moldova”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială. În ceea ce privește agenda europeană, Președinții României și Ungariei vor discuta despre prioritățile Președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deține în a doua parte a anului 2024, se mai arată în comunicatul de presă citat. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Anunț îngrijorător de la Mediu: 2023 – cel mai cald an din istorie pentru România. Record înregistrat de Crăciun 2 ianuarie 2024 Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, maxima zilei fiind de 17 grade Celsius, iar la staţia meteo de la Calafat, s-au înregistrat,… Citește mai mult
PRO TV a lansat grila de toamnă! Ăsta-i spectacolul, asta-i televiziunea! Vezi ce surprize ți-am pregătit toamna aceasta! 24 august 202224 august 2022 De peste două decenii, PRO TV este postul de televiziune care a rămas aproape de inimile românilor. Acum, mai mult ca oricând, facem ce știm cel mai bine – spectacolul perfect, mai puternic ca niciodată. Plecând din micul sat Las Fierbinți, la căldura tropicală din Republica Dominicană, de la acțiunea… Citește mai mult
Stiri Reintroducerea Probe în Poligon pentru Examenul Auto: O Necesitate sau O Provocare? 24 august 2026 Reintroducerea probei în poligon pentru permisul de conducere categoria B stârnește controverse și aduce în discuție necesitatea unei pregătiri mai bune a șoferilor. Experții susțin că aceasta ar putea îmbunătăți siguranța rutieră. Citește mai mult