Șoc în lumea mondenă – Un cuplu celebru anunță că s-a separat încă din 2016 Webpress, 12 octombrie 2023 Actriţa Jada Pinkett Smith a dezvăluit miercuri că s-a separat de soţul ei, actorul american Will Smith, din 2016, în contextul în care cuplul se află cu regularitate în atenţia presei, transmite AFP. Cuplul, supranumit „The Smiths” a ajuns pe prima pagină a ziarelor în 2022, când actorul din saga „Men in Black” l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock pe scena Oscarurilor din cauza unei glume îndoielnice cu privire la alopecia soţiei sale. Interzis la ceremoniile de decernare a premiilor Oscar timp de 10 ani, după ce a decis să demisioneze din Academia Americană de Film, Will Smith i-a cerut scuze public lui Chris Rock. În 2022, cuplul, care rămâne căsătorit legal, trăia deja de câţiva ani „vieţi complet separate”, după cum a declarat Jada Pinkett Smith pentru NBC, conform unui fragment din interviul de promovare a viitoarei cărţi de memorii a actriţei, intitulată „Worthy”. Actriţa a explicat, de asemenea, că iniţial, când soţul ei l-a lovit pe Chris Rock, a crezut că este o glumă, adăugând că nu a înţeles violenţa reacţiei acestuia. Cuplul s-a confruntat timp de mai mulţi ani cu zvonuri persistente cu privire la un posibil adulter sau la o căsătorie deschisă. „Avem o dragoste profundă unul pentru celălalt şi încercăm să ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru noi”, a explicat Jada Pinkett Smith într-un alt interviu acordat revistei People. Cele două vedete s-au întâlnit în 1994 pe platourile de filmare ale serialului „The Fresh Prince of Bel Air”, când Will Smith era deja căsătorit. Cei doi au împreună doi copii, Jaden şi Willow. Comunicate noi Stiri
Politica Vlad Gheorghe și Apelul pentru o Alianță Reformistă: O Privire Asupra Viitorului Politic al României 5 mai 20266 mai 2026 Vlad Gheorghe propune o Alianță Reformistă condusă de Ilie Bolojan, subliniind necesitatea reformelor în România. Analizăm implicațiile acestei inițiative în contextul politic actual. Citește mai mult
Stiri Mutarea Ghișeelor Brigăzii Rutiere în Hala Laminor: O Nouă Etapă în Eficientizarea Serviciilor Publice din București 14 octombrie 2026 Brigada Rutieră din București se mută în Hala Laminor, promițând îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni. Această mutare reflectă o tendință mai largă de eficientizare a serviciilor publice și digitalizare a interacțiunilor cu autoritățile. Citește mai mult
Stiri Daniel Zamfir: Controversatul Propus pentru Ministerul Economiei și Traiectoria sa Politică 14 octombrie 2026 Daniel Zamfir, propus pentru Ministerul Economiei, are o carieră politică complexă, trecând prin PNL, ALDE și acum PSD. Analizăm impactul acestei numiri asupra economiei românești. Citește mai mult