Localnicii din Ceatalchioi nu au semnal la telefon și nu primesc mesajele RO-Alert: „Degeaba avem adăposturile” Webpress, 12 octombrie 2023 „Degeaba avem adăposturile”Primarul comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega, a declarat că nici autoritatea locală nu primeşte mesaje RO-ALERT cu privire la pericolul căderii unor drone, pe fondul atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene, din cauza lipsei semnalului GSM.„Degeaba avem adăposturile. Oamenii nu au cum să meargă la ele doar când aud dronele. Sistemul de alarmare e deficitar, aproape zero. Degeaba l-am făcut că nu putem să-i anunţăm. Chiar dacă aş pune sistem de alarmare pe maşină, să merg să sun cu goarna, cu sirena, cu clopotul, nici noi habar nu avem când vin dronele. De mai bine de doi ani e problema asta”, a afirmat primarul comunei Ceatalchioi. Acesta a precizat că a făcut numeroase demersuri la autorităţile judeţene pentru a rezolva problema, însă nu s-au găsit soluţii.Cele două adăposturi construite de militari în satul Plauru pentru protecţia populaţiei sunt folosite în special de persoanele în vârstă. „Unele persoane mai în vârstă care conştientizează pericolul merg în acele adăposturi. Altele mai iau în derâdere, dar acum, cu descoperirea resturilor unei noi drone, lucrurile sunt privite tot mai serios. Dacă la început credeam că au o precizie şi lovesc doar portul Ismail, iată că e a patra care e deja în imediata apropiere a localităţii”, a conchis edilul din Ceatalchioi. Reamintim că un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit, joi dimineaţa, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al braţului Chilia al Dunării, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, potrivit Ministerului Apărării Naţionale. MApN a luat măsuri de securizare a zonei şi a notificat structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor. Comunicate noi Stiri
Stiri Experiența inedită a doi neozeelandezi în Sulina, la granița conflictului din Ucraina: Între ecologie și război 19 august 2026 Doi ecologiști neozeelandezi, Callum Armstrong și Anna Wentsch, își împărtășesc experiențele trăite în Sulina, la granița conflictului din Ucraina, între ecologie și război. Citește mai mult
Stiri Donald Trump și relația controversată cu Rusia: O analiză a refuzului de a impune sancțiuni draconice 19 octombrie 2026 Donald Trump își apără prietenia cu Putin și amânarea sancțiunilor împotriva Rusiei, generând controverse în contextul războiului din Ucraina și al relațiilor internaționale. Citește mai mult
Stiri Conflicte Diplomatice și Imagini: Controversa Trump-Meloni la Summitul G7 20 iunie 2026 Disputa dintre Donald Trump și Giorgia Meloni la summitul G7 subliniază complexitatea relațiilor internaționale și impactul acestora asupra politicii interne. Analizăm implicațiile pe termen lung și perspectivele experților. Citește mai mult