Bogdănel, băiețelul de 4 ani care zâmbește în fața unei boli crunte, are nevoie de ajutorul nostru. Copilărie răpită, joacă printre pastile și aerosoli Webpress, 23 octombrie 2023 Curajos, plin de energie, curios și inteligent. Sunt doar câteva dintre cuvintele care îl descriu cel mai bine pe Bogdănel. Îi place să se joace și profită din plin de fiecare moment. Este pasionat de aventură și nu îl sperie niciun traseu din parcurile tematice. Viața lui s-a schimbat însă în urmă cu zece luni, atunci când a fost diagnosticat cu o boală cruntă: fibroza chistică. „Am aflat în urmă cu zece luni, după niște crize de tuse pe care nu le înțelegeam. Am hotărât să-i facem niște analize, i-au ieșit niște valori ridicate la ficat de care noi știam, dar medicii la care noi am fost până să descoperim ne-au spus că nu sunt valori atât de grave, care ar trebui să ne îngrijoreze. Majoritatea doctorilor ne-au spus că sunt viroze, bronșiolite sau chiar pneumonie. Am fost la Grigore Alexandrescu, în urma unei radiografii a reieșit că e pneumonie, a fost tratată cu antibiotic”, spune Alexandra, mama lui Bogdănel. În cele din urmă, au ajuns la un gastroenterolog care a venit cu diagnosticul crunt. Fibroza chistică este o boală ereditară care lovește mai multe segmente: sistemul digestiv, sistemul respirator. Bogdănel ia zilnic 14 pastile, face aerosoli de trei ori pe zi și fizioterapie de două ori pe zi. Câte două ore jumătate, iar o singură ședință costă 250 de lei. Și aparatele de aerosoli sunt costisitoare, iar dieta este și ea extrem de importantă. „Majoritatea bugetului este alocat tratamentului, în primul rând, fizioterapiei pulmonare de care Bogdănel are nevoie pentru că plămânul lui trebuie să lucreze, să fie întotdeauna forțat, să rămână sănătos. Alimentele – are nevoie de alimente… o dietă hipercalorică bogată în grăsimi, dar grăsimi bune. Dacă nu sunt grăsimile bune, îi afectează ficatul și celelalte organe. Am reușit să cumpărăm aparatul cel mai ieftin din punct de vedere al prețului, dar care își face treaba pentru el acum. Ne dorim din tot sufletul să cumpărăm aparatul care să-i înjumătățească timpul de facere al aerosolului. Costă undeva la 6000-6500 de lei, cu toate accesoriile”, mai spune Alexandra. Părinții au decis, împreună cu cadrele didactice, ca, în acest an, Bogdănel să nu meargă la grădiniță. Toate activitățile necesare dezvoltării lui le face cu părinții. Alexandra a devenit extensia lui, iar împreună luptă să se bucure de viață, indiferent de greutățile ei. Din păcate, fibroza chistică este o boală care nu se vindecă. Trebuie ținută sub control, iar Bogdănel are nevoie de noi toți. Orice ajutor, oricât de mic, contează. Comunicate noi Stiri
Alertă meteo: cod galben de fenomene periculoase. Harta cu cele mai afectate zone 2 noiembrie 2023 Valabil de la : 02-11-2023 ora 7:35 până la : 02-11-2023 ora 10:00 In zona : Județul Alba: Blaj, Jidvei, Șona, Mihalț, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Sâncel, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Crăciunelu de Jos, Cergău, Roșia de Secaș, Hopârta, Rădești, Ohaba, Cenade;Județul Sibiu: Mediaș, Dumbrăveni, Copșa Mică,… Citește mai mult
Șoc pe piața media. Mai mulți jurnaliști au fost arestați în timpul unui protest 3 februarie 2024 Poliţia rusă a reţinut cel puţin douăzeci de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie organizat de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina şi care cer întoarcerea soţilor lor de pe front, scrie AFP. Un cameraman AFP care a fost reţinut în timpul manifestaţiei a declarat că aproximativ… Citește mai mult
Vremea 11 mai – Temperaturi ridicate, dar cu ploi abundente – Ce zone sunt vizate 11 mai 2022 Astăzi vremea se va încălzi în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 28 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare când se vor semnala averse slabe în centrul și sudul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, iar în primele ore, pe spaţii mici… Citește mai mult