Divorțul care zguduie lumea filmului – Actrița Meryl Streep s-a separat de soț – Secretul pe care l-au ținut ascuns cei doi timp de șase ani Webpress, 23 octombrie 2023 Cel mai mare rol jucat vreodată de Meryl Streep ar putea fi acela de femeie aflată în continuare într-o căsnicie fericită. Se dovedeşte, însă, că lucrurile sunt mai complicate, actriţa americană recompensată de trei ori cu premiul Oscar şi soţul său Don Gummer trăind separaţi cel puţin din 2017, relatează DPA/TCA. Cuplul a împlinit luna trecută 45 de ani de căsătorie, însă cei doi „trăiesc despărţiţi de mai bine de 6 ani”, a declarat într-un comunicat pentru revista People un reprezentant al protagonistei din filmul „It’s Complicated” (2009), în prezent în vârstă de 74 de ani. „Deşi vor avea mereu grijă unul de celălalt, ei au ales să trăiască separat”, se precizează în comunicat. Streep şi celebrul sculptor în vârstă de 76 de ani, un prieten al fratelui ei, şi-au unit destinele în 1978, la doar şase luni după moartea iubitului ei John Cazale, alături de care a jucat în „The Deer Hunter” (1978). Streep şi Gummer au împreună patru copii adulţi, Henry, Mamie, Grace şi Louisa, toţi actori. Gummer a însoţit-o ultima dată pe Streep la cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar, în 2018, la care a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă pentru rolul Katharine Graham din „The Post” (2017), de Steven Spielberg. Meryl Streep, care a purtat verighetă vineri la Premiile Prinţesa de Asturias 2023, nu este singura actriţă care a păstrat tăcerea o perioadă atât de lungă după separarea de soţ. Vestea despre separarea lui Meryl Streep de soţul său, Don Gummer, vine la scurt timp după ce Jada Pinkett Smith a dezvăluit că ea şi actorul Will Smith sunt despărţiţi de peste şapte ani. Comunicate noi Stiri
Capitala se apropie de o rată de incidență de 3/1000! Noi RESTRICȚII ar putea fi impuse 11 ianuarie 2022 Cum a evoluat rata de incidența cumulată, calculată la 14 zile, în București: 11.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 2.97 10.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 2.57 9.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 2.17 8.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 1.76 7.01.2022 – ora 10:00 –… Citește mai mult
Patru copii și mama lor, uciși de Crăciun într-un apartament 26 decembrie 2023 Potrivit presei locale, victimele sunt o femeie şi cei patru copii mici ai acesteia. Cadavrele lor au fost găsite în oraşul Meaux, care se află la puţin peste 41 km de capitala franceză. Acestea au fost descoperite într-un apartament, a declarat procurorul local pentru agenţia de presă franceză AFP. Potrivit site-ului… Citește mai mult
Stiri Valul de căldură extremă care afectează România: implicații și prognoze 29 iulie 2026 România se confruntă cu un val de căldură extremă ce va atinge apogeul între 3 și 6 august. Articolul analizează implicațiile acestui fenomen. Citește mai mult