Mesaj urgent al președintelui Klaus Iohannis despre securitatea din Marea Neagră Webpress, 23 octombrie 2023 ”Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est din Sibiu este astăzi în măsură să îndeplinească misiunea şi rolul care îi revin în cadrul posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre. Este un moment important pentru România, la care am ajuns prin eforturi naţionale şi aliate susţinute şi conjugate, pe multiple paliere – politic, diplomatic şi militar, şi beneficiind de contribuţiile valoroase ale Aliaţilor noştri.Îi felicit, aşadar, pe toţi cei care au contribuit la declararea capacităţii operaţionale finale a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est, Comandament Militar Internaţional NATO, înfiinţat pe teritoriul României în contextul procesului de adaptare a Structurii de Comandă a Alianţei Nord-Atlantice”, spune preşedintele în mesaj. Klaus Iohannis arată că, în anul 2018, la Summitul NATO de la Bruxelles, a făcut cunoscută intenţia României de a completa arhitectura aliată de comandă şi control de pe teritoriul naţional cu o capabilitate terestră de nivel corp pentru a consolida planificarea şi modul de operare al forţelor şi structurilor NATO din România – Unitatea NATO pentru Integrarea Forţelor, Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est. ”Acest demers al României a fost salutat şi sprijinit de către autorităţile militare ale NATO şi de către Aliaţi, ca şi în cazul altor iniţiative naţionale care privesc adaptarea NATO la noul mediu de securitate şi consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum prezenţa aliată înaintată în regiunea Mării Negre şi Grupul de luptă NATO din ţara noastră. Mulţumesc, în numele statului român, pentru prezenţa şi activitatea în cadrul Comandamentului a militarilor din Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania şi Turcia, precum şi pentru contribuţia importantă a Statelor Unite ale Americii şi a Luxemburgului. Salut, de asemenea, toţi Aliaţii prezenţi în România în cadrul diferitelor structuri şi activităţi NATO pe care le găzduim”, a transmis şeful statului. Potrivit preşedintelui Iohannis, ”consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare a NATO la Marea Neagră rămâne un obiectiv prioritar, care are la bază deciziile istorice de la Summitul de la Madrid şi cele adoptate anul acesta la Vilnius”. ”La cele două reuniuni s-a stabilit o traiectorie clară pentru adaptarea militară accelerată a NATO, prin măsuri care vor întări apărarea înaintată, apărarea antiaeriană şi cunoaşterea situaţiei operaţionale pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, astfel încât să creştem considerabil capacitatea Alianţei Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate. Unitatea şi solidaritatea noastre, ca Aliaţi, sunt cruciale, mai ales în contextul războiului ilegal şi brutal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Recentele atacuri asupra infrastructurii portuare civile ucrainene de la Dunăre, crime de război reprobabile, sporesc riscurile de securitate la graniţele României şi, implicit, la graniţele NATO”, spune Klaus Iohannis. Preşedintele mai afirmă că ”România va continua să contribuie la îmbunătăţirea securităţii regionale şi euroatlantice, inclusiv prin rolul de pilon de stabilitate la Marea Neagră”. Şeful statului le transmite militarilor aliaţi că fac parte din cea mai puternică organizaţie politico-militară din istorie, iar prezenţa şi activitatea lor dovedesc, o dată în plus, solidaritatea şi forţa noastră colectivă. ”Vă felicit pentru desfăşurarea cu succes a Exerciţiului STEADFAST JUPITER 2023. Aţi demonstrat capacitatea de reacţie, comandă şi control şi rolul important al Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est în cadrul posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, la Marea Neagră. Vă încurajez să valorificaţi în continuare instruirea împreună cu militarii români, pentru a spori capacitatea noastră de acţiune comună şi eficientă în cadrul NATO. Vă doresc mult succes în îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor care vă revin!”, mai spune preşedintele în mesaj. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Scrisoarea de adio a unei profesoare forțate să plece dintr-o „școală renumită”: „La mine la oră vorbim pe rând și ne ascultăm părerile unii altora” 13 decembrie 202213 decembrie 2022 O profesoară a relatat problemele sistemului românesc de învățământ la finalul unei experiențe pe care a avut-o într-o școală din România. Scrisoarea profesoarei a fost publicată de jurnaliştii de la tribuna. „Îmi iubesc meseria. Iubesc să lucrez cu tineri. Pentru tineri. Să le simt energia. Să văd că am contribuit… Citește mai mult
Vânzătorii de flori din Sectorul 5, controlați de ANPC cu doar o zi înainte de 1 Martie. S-au dat AMENZI în valoare de 100.000 de lei 27 februarie 2025 Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că echipe din cadrul Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Sector 5 au desfăşurat patru acţiuni de control la operatorii economici care au ca scop lucrativ vânzarea de flori, plante ornamentale şi alte bunuri nealimentare utilizate la confecţionarea aranjamentelor florale. Acţiunile de control s-au desfăşurat la depozitele… Citește mai mult
Horoscop 17 iulie 2024. Berbecii au energie din abundență să le ofere și altora și să le rămână și lor suficientă cât să facă tot ce au în gând 16 iulie 2024 Horoscop 17 iulie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 17 iulie 2024: Ai energie din abundență, să le oferi și altora și să-ți rămână… Citește mai mult