Gabriela Firea, acuzații pentru HAOSUL cu reabilitarea Podului Grant: Nicușor Dan nu a fost deloc cinstit cu bucureștenii! Webpress, 30 octombrie 2023 „Haos în jurul podului Grant, chiar dacă elevii din București sunt în vacanță! Încă o săptămână care a început prost pentru jumătate de București. Continuă aglomerația din cauza lucrărilor de la podul Grant, în timp ce primarul general îi induce în eroare, repetat, pe bucureșteni. Le promite tuturor că în luna martie se va termina coșmarul, dar știe clar că acest termen este nerealist. Cum iarna nu-i ca vara, până și constructorul a recunoscut public că circulația pe pod se va redeschide în luna martie doar dacă vom avea o iarnă blândă. Nimeni, nici măcar Nicușor Dan nu poate prezice dacă vom avea sau nu vremea rea, așa că și luna martie poate fi, de fapt, iunie. Declarația primarului general a fost, însă, o nouă dovadă că pentru consolidarea podului Grant nu a existat un calendar precis al lucrării, ci doar răspunsuri la presiunea cetățenilor. Nicușor Dan nu a fost deloc cinstit cu bucureștenii și nu discutat transparent cu ei. Dacă au fost mințiți, doar timpul va demonstra. Apropos de timp, documentele oficiale, caietul de sarcini la achiziția serviciilor de supraveghere a lucrării, arată clar că lucrările la Podul Grant vor dura 24 de luni, nu 6 luni cum a spus inițial primarul general. Este a doua minciună spusă cu bună știință de Nicușor Dan. Mai întâi, a acuzat CFR că nu a emis un aviz pe care Primăria Capitalei nici măcar nu l-a cerut. Evident, doar ca să se scuze că a dat peste cap circulația în jumătate de oraș, când toată vara s-a stat. Reamintesc faptul că prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a solicitat informații de la CFR și i s-a transmis oficial că nu a existat o cerere de avizare a lucrărilor, deși exista autorizație pentru lucrări de la începutul lunii aprilie. Pe lângă o listă întreagă de greșeli, modul în care s-a acționat la Podul Grant arată multă neseriozitate și nepricepere, pe lângă lipsă de transparență și onestitate în comunicarea cu cetățenii. Consolidarea Podului Grant este necesară, tocmai din acest motiv am început lucrările în mandatul meu de primar general. Acum, însă, închiderea circulației putea fi făcută cu mai multă logică administrativă, comunicând deschis cu bucureștenii și reducând consecințele asupra traficului și a vieții de zi cu zi”, a afirmat Gabriela Firea, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Comunicate noi Stiri Gabriela FireaNicușor Dan
Comunicate noi Fashionoutfit – Comunicat de presa 24 februarie 201531 martie 2022 Domeniul fashion este unul nelimitat din toate punctele de vedere acest fapt atragand o serie de carateristici originale si pline de creativitate. Moda ne prezinta cum ar trebui sa ne imbarcam in societate pentru a putea avea un aspect deplin si functional. Pe de alta parte, cu ajutorul acesteia se… Citește mai mult
Finante / Contabilitate EVERGENT Investments: Aprobată o Strategie Ambițioasă în Contextul Rezultatelor Financiare Record 30 aprilie 202630 aprilie 2026 Acționarii EVERGENT Investments au aprobat un set ambițios de propuneri, inclusiv un buget de investiții record pentru 2026, reflectând încrederea în strategia companiei. Citește mai mult
Alerta RO-Alert în Tulcea: Risc de cădere a obiectelor din spațiul aerian și implicațiile sale pentru comunitate 13 august 2026 Alerta RO-Alert din nordul județului Tulcea a generat îngrijorări legate de riscurile asociate căderii obiectelor din spațiul aerian, punând în evidență importanța comunicării eficiente. Citește mai mult