Trei persoane au fost reținute, în jud. Bacău, după ce au atacat cu pietre polițiștii veniți să ridice un arestat preventiv Webpress, 3 noiembrie 2023 Poliţiştii au efectuat 16 percheziţii domiciliare la persoanele implicate în incident, în urma cărora au reţinut două femei şi un bărbat. „Din cercetări s-a stabilit faptul că, la data de 26 august 2023, imediat după punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă de către poliţişti privind un localnic, mai multe persoane din comuna Ştefan cel Mare au provocat distrugerea elementelor de caroserie, aruncând cu pietre asupra autospecialelor de poliţie aparţinând IPJ Bacău, ce fuseseră angrenate în vederea depistării inculpatului. Toate persoanele participante la incident au fost identificate de poliţişti. (…) În urma probatoriului administrat, două femei de 37, respectiv 59 de ani, şi un bărbat în vârstă de 41 ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 ore şi introduşi în arest”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de distrugere. La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău. Comunicate noi Stiri
Cristi Tănase, fostul fotbalist FCSB, prins drogat la volan – Ce le-a atras atenția polițiștilor care l-au oprit 28 decembrie 2023 Cristi Tănase, fostul fotbalist al celor de la FCSB, se confruntă cu probleme majore cu legea! Miercuri seara, fostul internațional a fost surprins conducând sub influența substanțelor interzise de către polițiștii din Pitești. Autoritățile i-au suspendat permisul de conducere și au întocmit un dosar penal în acest caz. Informația a… Citește mai mult
Stiri Amenințarea Nucleară în Spațiu: Implicațiile Strategice și Tehnologice ale Posibilei Extinderi a Arsenalului Rus în Orbită 13 iunie 2026 Generalul-maior Michael Traut avertizează asupra riscurilor unei detonări nucleare în spațiu, subliniind impactul devastator asupra infrastructurii satelitare și societății moderne. Citește mai mult
Tânăr mort după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Timișoara. Ce a făcut în ultimele clipe de viață: DETALII ȘOCANTE 22 decembrie 2022 Incident șocant în noaptea de miercuri spre joi, în Timişoara. Un tânăr de 28 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc. Din informațiile existente, în momentul producerii tragediei, tânărul era beat. Acesta s-a urcat pe pervazul geamului de la bucătărie, s-a dezechilibrat… Citește mai mult