Alegeri în Republica Moldova – Cine va fi viitorul primar al Chișinăului Webpress, 6 noiembrie 2023 Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova anunţă că la alegerile locale de duminică au participat circa 1,15 milioane de votanţi, ceea ce reprezintă peste 41,4% din numărul total de alegători înscrişi în listele electorale. Toate secţiile de votare s-au închis la ora 21.00. În 8 din cele 898 de localităţi din ţară s-a înregistrat o prezenţă la urne de sub 25%, astfel alegerile vor fi repetate. Conform prevederilor Codului electoral, alegerile pot fi considerate valabile dacă la ele au participat cel puţin 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Iar în cazul în care în anumite circumscripţii sau secţii de votare alegerile sunt declarate nevalabile, Comisia Electorală Centrală dispune organizarea, în termen de 2 săptămâni, a votării repetate în baza aceloraşi date din listele electorale, cu aceleaşi candidaturi şi aceleaşi consilii şi birouri electorale. La Chişinău, conform datelor CEC, primarul suspendat Ion Ceban, care candidează pentru încă un mandat din partea partidului pe care-l conduce – Mişcarea Alternativă Naţională (MAN), are 50.65 la sută (131.348) după prelucrarea a 302 procese verbale din totalul de 305. Candidatul partidului de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS), Lilian Carp, are 28.20 la sută (73.126). Duminică au avut loc în Republica Moldova alegeri locale generale. Moldovenii au votat pentru a-şi alege 898 de primari şi 11 058 de consilieri în consiliile locale de nivelul I şi II. Comunicate noi Stiri
Sf. Maria 2023. Pregătiri la Mânăstirea Nicula pentru marele pelerinaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Progamul slujbelor 12 august 2023 Pelerini veniți cu trenul, cu autocarele sau cu propriile autoturisme au început deja să se adune la Mănăstirea Nicula de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Oamenii vor să ia parte la slujbe și la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni. Procesiunea va începe luni, de la ora 12.00, de la Biserica… Citește mai mult
Joe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei: „Trebuie să ripostăm AGRESIUNII. Lumea liberă trebuie să-l înfrunte pe Putin” 11 martie 2022 De asemenea, Biden a anunțat împiedicarea posibilității ca Moscova să contracteze împrumuturi de la FMI și Banca Mondială. „Vom acționa pentru a retrage Rusiei clauza națiunii celei mai favorazite. Va fi mai greu să facă afaceri cu SUA. Vom face împreună cu alte țări. Fiecare țară va lua măsuri de… Citește mai mult
Accident grav în Galați. Un adolescent de 15 ani a furat maşina părinţilor și a intrat într-un stâlp de electricitate 15 decembrie 2024 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au anunţat că poliţiştii au intervenit, duminică, la ora 1.18, la un eveniment rutier produse pe strada Gheorghe Petraşcu, din municipiul Tecuci. ”Cu ocazia verificărilor efectuate, aceştia au stabilit că un adolescent, în vârstă de 15 ani, din aceeaşi localitate, ar fi sustras cheile… Citește mai mult