Incident șocant în Chiajna – Polițiștii l-au prins pe cel care a tras cu arma asupra unei case – Tânărul de 28 de ani s-a ales cu dosar penal Webpress, 6 noiembrie 2023 La data de 5 noiembrie a.c. în jurul orei 03: 05, polițiștii din Chiajna au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 03:00, persoane necunoscute au provocat distrugeri la nivelul foii exterioare, a ferestrei de la balconul apartamentului unde locuiește, situat într-un imobil din comuna Chiajna. Activitățile specifice de la fața locului au fost desfășurate de către polițiștii din Chiajna și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov. Din primele verificări, s-a stabilit că folia exterioară a unei ferestre termopan, de la apartamentul apelantei, prezintă mai multe orificii, care ar fi putut să fie produse prin folosirea unei arme neletale. De asemenea, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat și depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, bănuit de comiterea faptelor sesizate, precum și arma neletală, de tip airsoft, care ar fi fost folosită la săvârșirea faptelor sesizate, aceasta fiind ridicată în vederea efectuării unei cercetări criminalistice balistice. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă neletală. Comunicate noi Stiri
Ce să faceți dacă sunteți atacați de câini. Sfaturile unui psiholog 18 februarie 2023 Specialista a spus că este o mare greșeală ca să fugim atunci când suntem încolțiți „Să nu uităm că de fiecare dată un animal se simte pus în pericol atunci când acționăm noi agresiv. Și atunci este normal ca oamenii care trec și se simt în primejdie vizavi de grupul… Citește mai mult
Stiri Fragmente de dronă descoperite în județul Tulcea: Implicații și contextul unei situații alarmante 26 aprilie 2026 Descoperirea fragmentelor de dronă în județul Tulcea ridică întrebări serioase despre securitatea națională și utilizarea dronelor în conflictele armate. Citește mai mult
Îndemn pentru toți liderii din Uniunea Europeană: Mergeți la Kiev în semn de solidaritate cu Ucraina 17 martie 2022 În ediţia de joi a tabloidului german Bild, Morawiecki a spus că preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul federal german Olaf Scholz, premierul britanic Boris Johnson şi alţi lideri europeni ar trebui să se deplaseze la Kiev, să se uite în ochii femeilor şi copiilor de acolo… Citește mai mult