Tanczos Barna le recomandă românilor montarea centralelor pe lemne: „Trebuie să venim cu un program naţional pe acest domeniu” Webpress, 25 ianuarie 2022 „Sunt foarte multe state care nu vor renunța la lemnul de foc, această sursă regenerabilă care ocupă un loc important în balanța energetică în foarte multe state membre. Există o tendința său o direcție a comisiei în sensul reducerii fosilului în balanță energetică, dar pentru încălzirea locuințelor lemnul este esențial. Inclusiv RPN pornește un program național de dezvoltare a rețelei de valorificare a lemnului pentru cetățean, încât pe lanțul de valorificare să nu existe mulți interpuși care cresc de la pas la pas prețul. A existat o tendință pe piata mondială de creștere a prețuluui. Și lemnul de foc s-a scumpit, dar trebuie să existe la nivel naţional un program social pentru lemn, trebuie să existe acest sprijin din partea statului pentru lemnul de foc, trebuie să existe o reţea bine dezvoltată de valorificare a lemnului astfel încât să nu fie foarte mulţi intermediari şi trebuie să investim foarte mult în eficienţa centralelor termice pe lemn. Trebuie să venim cu un program naţional pe acest domeniu”, a declarat Ministrul Mediului, marți seara, la un post TV. Comunicate noi Stiri
Șoferul microbuzului școlar dintr-o comună din Teleorman, acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore 20 martie 2024 „În ziua de 19 martie a.c., Secția 13 Poliție Rurală Smârdioasa a fost sesizată de către un cadru didactic al unității de învățământ din comuna Smârdioasa cu privire la o posibilă agresiune sexuală comisă de către șoferul microbuzului școlar asupra unei minore. Cercetările preliminare au reliefat faptul că, în ziua… Citește mai mult
Stiri Atac armat la o moschee din San Diego: O analiză profundă a incidentului și implicațiile sale sociale și politice 19 mai 2026 Atacul armat de la o moschee din San Diego a provocat moartea a trei persoane și a stârnit reacții puternice în întreaga societate. Analizăm implicațiile acestui incident tragic. Citește mai mult
Renault este dispus la concesii pentru a ajunge la un acord de reformare a alianţei cu Nissan 14 ianuarie 2023 Constructorul auto francez Renault SA a oferit unele concesii partenerului japonez Nissan Motor Co., în încercarea de a ajunge la un acord vizând reformarea alianţei lor, alianţă care datează de peste două decenii, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. Consiliul director de la Nissan urmează să se… Citește mai mult