Ministerul de Externe anunță că încă 51 de români din Fâșia Gaza vor tranzita astăzi frontiera la Rafah Webpress, 8 noiembrie 2023 Ministerul de Externe anunţă, miercuri dimineaţă, că încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, evacuarea urmând a avea loc pe parcursul zilei de miercuri. ”În continuarea precizărilor transmise privind evacuarea unui prim grup de cetăţeni români (93 persoane) din Fâşia Gaza, la data de 7 noiembrie a.c., în actualul context de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în urma acordului transmis de autorităţile israeliene şi cele egiptene pentru încă un număr de 51 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie, aceştia vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt”, anunţă, miercuri dimineaţă MAE, într-un comunicat de presă. Potrivit instituţiei, evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de miercuri, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah. ”În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România”, a mai transmis MAE. Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării operaţiunilor de evacuare şi pentru ceilalţi cetăţeni români şi membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza. Comunicate noi Stiri
Alimentul care păstrează sănătatea inimii și îmbunătățește funcția ficatului. În plus, este alegerea perfectă în post 5 decembrie 202131 martie 2022 De diferite forme, dimensiuni, texturi şi arome, măslinele sunt apreciate încă din antichitate. Deşi atât cele verzi, cât şi cele negre au proprietăţi curative, fiecare aduce un alt tip de beneficii organismului. Întrucât sunt culese înainte de a fi pe deplin coapte, cele verzi a jumătate din numărul de calorii… Citește mai mult
Joe Biden, discuții cu Vladimir Putin: Ce subiecte vor aborda cei mai puternici lideri 29 decembrie 2021 „Vor fi abordate o serie de teme, inclusiv viitoarele interacţiuni diplomatice cu Rusia”, a declarat miercuri Emily Horne, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională, o entitate din cadrul Preşedinţiei SUA. Vladimir Putin a solicitat conversaţia telefonică, iar preşedintele Joseph Biden a acceptat-o, „deoarece crede că, în privinţa… Citește mai mult
Premierul Ciolacu se întâlnește, din nou, cu sindicatele din educație. Ce oferă Guvernul, ce vor cei din învățământ 23 octombrie 2023 Premierul Marcel Ciolacu are programate, pentru luni la ora 12:00, consultări cu reprezentanții sindicatelor din domeniul educației, conform unui anunț oficial emis de Palatul Victoria. Această întâlnire face parte dintr-o serie de discuții, având în vedere că șeful Guvernului s-a mai întâlnit cu sindicatele din învățământ în data de 16… Citește mai mult