Nicolae Ciucă, la cumpărături în piață, alături de Lucian Bode și Rareș Bogdan – Imagini senzaționale Webpress, 11 noiembrie 2023 Piaţa agroalimentară din Şimleu Silvaniei, un proiect în valoare de aproximativ opt milioane de euro, a fost inaugurată, vineri, în prezenţa preşedintelui Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Lucian Bode, a europarlamentarilor Daniel Buda şi Rareş Bogdan şi a autorităţilor locale şi judeţene, relatează Agerpres. În cadrul unui tur al pieţei, Nicolae Ciucă a cumpărat de la localnici ceapă de Pericei şi mere şi a făcut o baie de mulţime, discutând şi dând mâna cu numeroşi cetăţeni. „Trebuie să creăm condiţii umane, civilizate, pentru că acei oameni pe care i-am văzut astăzi că vin aici, la tarabă, cu mâinile crăpate, să nu stea pe timpul iernii în frig, să-şi vândă produsele. Asta este ceea ce trebuie să facă fiecare dintre cei care şi-au asumat responsabilitatea să conducă. Atunci când conduci, trebuie să te gândeşti că îi reprezinţi pe acei oameni. Iar acei oameni au aşteptări şi, într-un mandat, trebuie să facem în aşa fel încât aşteptările lor să fie împlinite”, a declarat preşedintele Senatului. Primarul din Şimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, a precizat că, în opinia sa, este cea mai frumoasă şi modernă piaţa agroalimentară din Transilvania, urmând să deservească aproape jumătate de judeţ. Noua clădire a fost realizată pe amplasamentul principalei pieţe a oraşului, proiectul fiind demarat în 2020. Suprafaţa totală a amplasamentului este de 2.720 de metri pătraţi, din care suprafaţa de expunere produse este de circa 8.000 metri pătraţi. Comunicate noi Stiri Nicolae CiucăRareș Bogdan
Prețurile legumelor pentru murături au crescut chiar și de trei ori față de 2021. Cât costă un borcan gata făcut 3 septembrie 20225 septembrie 2022 Uşor, uşor ne îndreptăm spre sezonul murăturilor, mai ales că piețele sunt pline cu legume gata să fie puse la borcan. Cei drept, în cantități mai mici sau doar de poftă, pentru că prețurile au sărit și de trei ori față de anul trecut. Dacă nu vreţi bătaie de cap,… Citește mai mult
Rareș Bogdan: Cred că PNL obține lejer 20% la europarlamentare, dar are șanse pentru primul loc. AUR nu trece de 20%, Șoșoacă intră în Parlamentul European 1 ianuarie 2024 „Poate că o să șochez, la fel ca în urmă cu 4 ani, când am intrat în politică și colegii din PNL spuneau că sunt prea optimist. Cred și acum că putem câștiga alegerile, dacă stabilim strategie deșteaptă. Prin tot ceea ce a făcut în ultimii 4 ani, PNL se… Citește mai mult
Medicul vinovat de moartea gravidei de la Botoșani și-a mutat averea pe ascuns – Cum vrea doctorița să-și șteargă urmele 30 septembrie 2023 Tranzacția a fost făcută la aproximativ trei săptămâni de la momentul în care medicul ginecolog a fost declarat suspect în dosarul deschis după moartea Alexandrei. De cealaltă parte, cazul începe să coste scump Spitalul Județean Botoșani, cât și administrația locală. Acum, unitatea medicală apelează la o casă de avocatură în… Citește mai mult