Primele trageri reale cu sistemul PATRIOT al Forțelor Aeriene Române – Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, prezenți la exercițiu Webpress, 15 noiembrie 2023 Ministerul Apărării a anunţat că, în perioada 2-17 noiembrie, are loc, în poligonul din Capu Midia, exerciţiul PATRIOT SPARK 23 în cadrul căruia se derulează primele trageri reale cu sistemul PATRIOT intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020. ”Sistemul de rachete sol-aer PATRIOT este utilizat pentru combaterea ameninţărilor, prin identificarea, urmărirea şi neutralizarea ţintelor aeriene. În cadrul exerciţiului ţintele aeriene sunt simulate de tipuri diferite de drone şi vor fi combătute cu rachete tip PAC-2 ATM”, au transmis oficialii Ministerului Apărării. Potrivit sursei citate, acest exerciţiu are ca scop ”validarea şi verificarea funcţionării primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020, precum şi pregătirea în vederea creşterii capacităţii operaţionale”. ”Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene”, a mai transmis Ministerul Apărării. Miercuri, începând cu ora 11.00, are loc ”Ziua Distinşilor Vizitatori” a exerciţiului tactic cu trupe şi trageri reale PATRIOT SPARK 23, în poligonul de trageri sol-aer Capu Midia. Programul cuprinde desfăşurarea unui exerciţiu de combatere a ameninţărilor aeriene, prin identificarea, urmărirea şi neutralizarea de către sistemul de rachete sol-aer PATRIOT a ţintelor aeriene. La eveniment şi-au anunţat prezenţa premierul Marcel Ciolacu, care va face declaraţii de rpesă la ora 11.40, dar şi preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă. Comunicate noi Stiri Marcel CiolacuNicolae Ciucă
Volodimir Zelenski: Trebuie să arătăm că va exista întotdeauna o reacție dură la fiecare manifestare a terorii rusești 16 septembrie 2022 „I-am mulţumit doamnei Ursula pentru sprijinul acordat deja – macrofinanciar, sancţiuni, apărare. Am discutat şi despre cooperarea energetică, care este extrem de importantă pentru Ucraina şi pentru fiecare ţară din UE în ajunul acestei ierni, pe care Rusia va încerca să o folosească împotriva noastră tuturor din Europa. Am discutat… Citește mai mult
Politica Impactul atacului israelian asupra Hezbollah: O analiză detaliată a tensiunilor din Beirut 6 mai 20267 mai 2026 Atacul israelian asupra unui lider Hezbollah în Beirut subliniază instabilitatea conflictului din Orientul Mijlociu, având implicații profunde pentru regiune. Citește mai mult
Stiri Impactul Restricțiilor de Circulație în București: Maratonul Internațional și Evenimentele Sociale din Weekend 9 octombrie 2026 Bucureștiul va fi gazda unor evenimente mari în acest weekend, inclusiv Maratonul Internațional și un miting social, impunând restricții de circulație semnificative. Citește mai mult