O tânără a căzut și a rămas blocată într-un canal, în Satu Mare – Pompierii au reușit să o scoată abia după 2 ore Webpress, 17 noiembrie 2023 Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în apropierea unui teren de sport din localitatea Vetiş. Tânăra femeie însoţită de un bărbat, a căzut într-un tub din PVC care face parte din reţeaua de canalizare a localităţii şi a rămas încarcerată acolo. Însoţitorul său a sunat la 112 şi a cerut ajutor, în condiţiile în care şi-a dat seama că nu o poate ajuta să iasă din tubul cu diametrul de aproximativ jumătate de metru. Când au ajuns la locul incidentului, salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au constatat că tânăra era conştientă şi cooperantă. „S-a intervenit de urgenţă pentru extragerea acesteia, dar din cauza tubului îngust (aproximativ 50 cm) a fost nevoie de sprijinul SVSU Vetiş, care a adus la faţa locului un buldoexcavator. Cu ajutorul acestui echipament s-a săpat în jurul gurii de canal pentru facilitarea accesului la victima încarcerată. După aproximativ 2 ore, intervenţia de salvare a luat sfârşit, tânăra fiind predată către echipajul ambulanţei SAJ Satu Mare”, informează ISU Satu Mare. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe Satu Mare, acuzând dureri la picioare în urma căzăturii. Comunicate noi Stiri
Scandalul imobiliar din Mogoșoaia: „Am fost lăsat fără pâmânt. Nu am primit niciun ban” 28 ianuarie 202231 martie 2022 Viorel Stănescu, proproietar terenuri din Mogoșoaia, spune că primăria voia ca cetățenii să ofere gratuit 40% din pamânt. Dacă nu o făceai, atunci pierdeai terenul. „Este surprinzător că o decizie a primarului este să-i exproprieze pe oameni fără să îi înștiințeze. 40% din suprafață este gratis, iar cine nu făcea… Citește mai mult
Stiri Impactul pirateriei asupra industriei cinematografice: Cazul filmului „Odiseea” de Christopher Nolan 27 iulie 2026 O copie piratată a filmului „Odiseea”, regizat de Christopher Nolan, a circulat pe platforma X, generând discuții despre piraterie și impactul său asupra industriei cinematografice. Citește mai mult
Firea, despre Programul pentru Creșterea Natalității: Avem peste 2.700 de dosare declarate eligibile 23 martie 2023 „Vin cu noutăți despre Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise din 5 decembrie 2022 și până acum. Din cele 12.400 de solicitări primite, doar puțin peste 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei, iar restul mesajelor au fost dosare… Citește mai mult