Vreme capricioasă, la sfârșit noiembrie. Temperaturi de primăvară, alternate cu zile geroase. Zonele unde sărim iar la 18 grade! Webpress, 20 noiembrie 2023 „Furtuna din Marea Neagră este una de excepție, iar un așa eveniment nu se va mai repeta prea curând în România, dar vom mai avea perioade de precipitații abundente. Până la sfârșitul acestei luni vor fi variații extreme ale temperaturilor. Mâine, vremea va fi mai caldă decât normalul acestei perioade, în partea de sud a țării, unde temperaturile maxime vor ajunge la 17-18 grade. De miercuri, va avea loc un proces de răcire, iar în weekend urmează să se încălzească din nou. Azi și mâine, doar în jumătate de nord a țării se vor înregistra precipitații, iar de miercuri în toate zonele României va ploua. Evident, în zonele de munte precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare. Vântul va avea și el intensificări și se vor înregistra rafale de până la 80 de kilometri pe oră. Chiar dacă vom mai avea perioade cu temperaturi ridicate, cel puțin pentru această perioadă, ce s-a întâmplat în acest weekend ne arată că iarna este cât se poate de aproape”, a declarat pentru REALITATEA PLUS, Florinela Georgescu, directorul ANM. Comunicate noi Stiri
Bărbatul care le-a răpit şi violat pe cele două surori minore din Braşov, arestat preventiv. Ultima mărturisire făcută în fața anchetatorilor, extrem de ȘOCANTĂ 13 noiembrie 202222 iunie 2023 Magistraţii judecătoriei Braşov eu emis, duminică seară, mandat de arestare preventivă pe numele lui Constantin Zapan, bărbatul care le-a răpit şi violate pe cele două surori de 10 şi 12 ani din comuna Vama Buzăului. Dosarul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov,… Citește mai mult
Stiri Conflicte Politice și Strategii de Guvernare: Grindeanu Critică Rolul lui Bolojan în Coaliția Guvernamentală 6 iulie 2026 Sorin Grindeanu, liderul PSD, critică dur activitatea lui Ilie Bolojan, sugerând o alianță neoficială între PNL și AUR, ceea ce complică peisajul politic românesc. Citește mai mult
PNL, întâlnire decisivă la Vila Lac. Rareș Bogdan dă cărțile pe față: angajament ferm în fața partidului – mutarea care îl propulsează în sondaje 6 aprilie 2023 Punctul fierbinte al discuțiilor l-a reprezentat șefia organizației PNL București, rămasă în stand-by după demisia lui Ciprian Ciucu din urmă cu mai bine de o lună de zile. Paradoxal, cea mai mare organizație PNL a ajuns, în sondajele interne, o catastrofă care pare să tragă partidul în jos, la nivel… Citește mai mult