Vremea 29 noiembrie – Ninsori și viscol – Vreme severă , 29 noiembrie 2023 Astazi, valorile termice vor fi mai scazute decât în intervalul anterior, mai ales în vest, centru şi nord. In regiunile intracarpatice şi în cele nord-estice, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub forma de ninsoare în zonele joase şi numai ninsori la munte. Vântul va avea intensificari temporare în zonele montane, în sudul, estul şi parţial în centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 11 grade. *** In Bucuresti, valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificari temporare cu rafale în general de 35…45 km/h. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade. *** La munte, cerul va avea înnorari îndeosebi pe parcursul zilei, când local şi temporar va ninge slab. Vântul va avea intensificari pe creste, temporar viscolind sau spulberând zapada. Valorile termice vor fi în scadere fata de cele din intervalul anterior. Comunicate noi Stiri
„Pe mine m-ați…, dar cu Toby ce-ați avut?” – mesajul lui Ludovic Orban pentru foștii săi colegi din PNL 17 august 2022 Fostul lider al PNL Ludovic Orban îi acuză pe „epigonii instalați la ordin la butoanele partidului” că l-au alungat pe câinele Toby, care era găzduit de cinci ani la sediul PNL. În replică, șefa Biroului Protecția Animalelor de la Consiliul Județean Ilfov, Hilde Tudora, spune că ea și colegii săi… Read More
De ce riscă SOS România și POT să-și piardă importanța în Parlamentul României. Cazul PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, a treia forță parlamentară în 2012 18 februarie 2025 Anul trecut, Parlamentul a avut parte de o „infuzie” de formațiuni extremiste care au reușit să treacă pragul electoral și să ocupe fotolii de parlamentar. Printre acestea, partidul Dianei Șoșoacă, SOS România și partidul care l-a susținut pe Călin Georgescu, POT. Alături de AUR, polul așa-zis suveranist avea 161 de… Read More
Către ce s-au orientat amatorii de câștiguri rapide după prăbușirea criptomonedelor. Câștiguri uluitoare din bunuri second-hand 1 august 20221 august 2022 Piaţa second-hand a ceasurilor cunoaște o creștere majoră după prăbușirea tranzacțiilor cu criptomonede, unele modelele precum Patek Philippe şi Rolex fiind foarte căutate. Oferta de ceasuri trofeu, precum Rolex Daytona sau Patek Nautilus 5711A, „este acum mult mai mare”, a declarat platforma de tranzacţionare online de ceasuri Chrono24 într-o declaraţie… Read More