O dubă cu soldați americani s-a răsturnat la Caracal – 5 persoane au fost rănite Webpress, 30 noiembrie 2023 Cinci militari au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Municipal Caracal. Din primele date, se pare că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. „Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția VO6G cu Drumul Comunal 147, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism de 8+1 locuri, în care se aflau 7 persoane, la intersecția VO6G cu Drumul Comunal 147, din municipiul Caracal, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, cinci persoane, pasagere în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban, pentru presa locală. Şoferul (militar american) a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Comunicate noi Stiri
Rabla pentru becuri 2022. Care sunt criteriile de înscriere 4 octombrie 2022 Programul constă în schimbarea becurilor convenţionale pe care le folosesc cei mai mulţi români în locuinţe şi care au un consum mare de energie electrică, cu unele LED, ce consumă mult mai puţin. Înscrierea se va face, ca şi în cazul programului Rabla pentru electrocasnice, într-o aplicaţie electronică gestionată de… Citește mai mult
Comisia Europeană, decizie majoră despre aderarea României la Schengen – miercuri, 16 noiembrie – Cine se opune 15 noiembrie 202215 noiembrie 2022 Comisia Europeană discută miercuri, 16 noiembrie, în Colegiul Comisarilor, o decizie privind propunerii de extindere a Spaţiului Schengen, în ședința sa săptămânală. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Comisiei, francezul Eric Mamer. Documentul pregătit de Comisie se bazează pe raportul misiunilor recente voluntare de evaluare. Comunicarea Comisiei… Citește mai mult
Stiinta / Cercetare Fumatul, mestecatul gumei și anxietatea: Cauze și soluții pentru disfuncțiile articulației temporo-mandibulare 1 mai 20261 mai 2026 Fumatul, mestecatul gumei și anxietatea sunt factori care contribuie la disfuncțiile articulației temporo-mandibulare. Aflați mai multe despre cauze, simptome și tratamente. Citește mai mult