Cătălin Predoiu anunță noi dotări pentru MAI: „E nevoie să avem capacitate de răspuns” Webpress, 30 noiembrie 2023 ”Ministerul de Interne continuă să îşi doteze forţele cu noi tehnologii şi capacităţi de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă, cu alte cuvinte să îşi întărească capacitatea de asistenţă a cetăţenilor şi a comunităţilor în situaţii de urgenţă”, a declarat Predoiu, precizând că este o tehnică produsă în România, prin colaborare cu o firmă din Israel, la standard NATO. Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat că, din păcate, situaţiile de urgenţă reprezintă o provocare din ce în ce mai accentuate pentru forţele şi capacităţile Ministerului Afacerilor Interne, din multiple cauzer, de la schimbări climatice la complexitatea unor instalaţii care se folosesc în viaţa de zi cu zi, în activitatea social şi eocnomică, care pot produce accidente. ”E nevoie să avem capacitate de răspuns, în astfel de situaţii este esenţială planificarea şi comunicare. Aceste centrale de comandă sunt elemente cheie, importante, pentru o bună planificare a acţiunii în teren şi o bună comunicare”, a arătat Predoiu, precizând că şi aceste dotări sunt finanţate cu bani europeni. ”Avem din nou aceleaşi elemente care combinate, prin acţiunea administrative, respectiv fonduri europene, efortul românesc, colaborare cu parteneri strategici, tehnologie, dedicaţie, viziune, produc un rezultat care este benefic pentru cetăţeni”, a subliniat Predoiu. Comunicate noi Stiri Cătălin Predoiu
Nicolae Ciucă, la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est – DECIZII cruciale în contextul războiului 27 martie 2022 „Întâlnirea de mâine va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecințelor invaziei Rusiei în Ucraina și a securității din Europa de Sud-Est. Aceste discuții au loc la momentul potrivit având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat… Citește mai mult
Stiri Protestele din Franța: Tineretul se ridică împotriva sistemului educațional și social 8 octombrie 2026 Protestele din Franța reflectă nemulțumirile tinerilor față de sistemul educațional și condițiile sociale. Cu mii de arestări și școli închise, țara se află într-o criză profundă. Citește mai mult
De ce este importantă colectarea separată și sortarea deșeurilor? Primăria Sectorului 6 continuă implementarea unui proiect vital pentru comunitate 15 noiembrie 2023 Primăria Sectorului continuă implementarea „Pregătirea Proiectului de Extindere a Sistemului de Colectare Separată și Sortare a Deșeurilor Municipale la Nivelul Sectorului 6 al Municipiului București” cod SMIS 156945. Contractul de finanțare a fost semnat în data de 03 august 2023 între Sectorul 6 și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și… Citește mai mult