Parchetul condus de Kovesi, percheziții la o primăria din România – Suspiciuni de fraude cu fonduri europene Webpress, 30 noiembrie 2023 Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, a efectuat percheziții la sediul Primăriei Deda și în alte locații, în cadrul unei anchete privind o suspiciune de fraudă în legătură cu programe de incluziune a comunităților de romi, cofinanțate de UE. În vizorul EPPO se află proiectul „De la marginalizare la integrare”, derulat de Primăria Comunei Deda, din județul Mureș, cu o valoare de finanțare de peste 5,5 milioane de euro (27.195.393 RON). Din această sumă, peste 4,6 milioane de euro (22 798 887 RON) au provenit din fonduri UE – restul fiind fonduri nerambursabile de la bugetul național al României, potrivit unui comunicat EPPO. „Programele care au rezultat din acest proiect au avut ca scop îmbunătățirea integrării comunităților de romi marginalizate și reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială – și anume, prin implementarea educației timpurii pentru comunitățile de romi și prin reducerea abandonului școlar timpuriu, precum și prin promovarea accesului acestora pe piața muncii, sprijinirea antreprenoriatului și îmbunătățirea condițiilor de locuire. Fondurile au fost destinate, de asemenea, finanțării campaniilor de combatere a discriminării. Cu toate acestea, există motive întemeiate de a suspecta că, în loc să fie în beneficiul comunităților de romi, fondurile au fost parțial utilizate în alte scopuri, de către persoanele implicate în proiect sau de asociații acestora, prin prezentarea de documente false și inexacte autorităților de management”, transmite EPPO. Perchezițiile au fost efectuate la sediile Primăriei Deda, la trei societăți private și la locuințele suspecților și au mobilizat zeci de polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș și de la Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, precum și Brigada de Operațiuni Speciale Cluj-Napoca și Târgu-Mureș și Jandarmeria Română (Jandarmeria Română – Gruparea Mobilă de Jandarmi Târgu-Mureș). Comunicate noi Stiri Laura Codruța Kovesi
Uzina Dacia de la Mioveni a fabricat modelul Jogger cu numărul 100.000 27 martie 2023 Vehiculul care marchează acest jalon important de producție este un exemplar cu motorizare hibridă de 140 CP, în configurație cu 7 locuri și nivel de echipare Extreme. Modelul, de culoare Lichen Kaki, este destinat unui client din România. Prezentat în premieră mondială la Salonul auto de la Munchen, în toamna… Citește mai mult
Războiul din Iran ar putea dura între patru și șase săptămâni, susține Casa Albă. Care va fi criteriul care va determina SUA să oprească atacurile 7 martie 20269 martie 2026 Campania militară a SUA împotriva Iranului ar putea dura între patru și șase săptămâni, a declarat vineri, 6 martie 2026, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. Ea a adăugat că Statele Unite sunt pe cale să preia controlul asupra spațiului aerian iranian, relatează The Guardian. Președintele Donald Trump sugerase… Citește mai mult
Stiri Infracțiuni aeriene și tensiuni geopolitice: Impactul incursiunilor dronelor rusești în România 28 iulie 2026 Incursiunea dronelor rusești în România a generat reacții puternice din partea Uniunii Europene, evidențiind tensiunile geopolitice actuale și impactul asupra securității naționale. Citește mai mult