Ministrul Apărării, mesaj de Ziua Națională: România are o voce puternică şi un statut respectat în lume şi datorită rezultatelor remarcabile pe care militarii noştri le au alături de cei ai ţărilor aliate şi partenere Webpress, 1 decembrie 2023 ”Sărbătorim, la 1 Decembrie, împlinirea celui mai mare deziderat al naţiunii române, marea reîntregire visată de generaţii întregi de patrioţi. Ei şi-au dedicat viaţa ţării, mulţi căzând la datorie în numele ei, pe câmpurile de luptă. Tuturor eroilor României, ştiuţi sau rămaşi anonimi, le datorăm respect şi veşnică recunoştinţă. Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, în primul rând, spre militarii aflaţi la datorie în teatrele de operaţii, în condiţii dintre cele mai dificile sau care îşi fac datoria în ţară, în misiuni pentru care sunt gata permanent de acţiune. Prin jurământul sacru depus, ei s-au legat să pună în permanenţă Ţara şi Drapelul înaintea propriei vieţi”, a arătat ministrul Apărării, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naţionale. El s-a referit şi la încrederea pe care românii o au în Armată. ”România are o voce puternică şi un statut respectat în lume şi datorită rezultatelor remarcabile pe care militarii noştri le au alături de cei ai ţărilor aliate şi partenere. Tocmai de aceea, românii îşi preţuiesc militarii şi îşi pun încrederea în ei, încrederea că şi în aceste vremuri complicate pentru securitatea regiunii şi a lumii, Armata îşi va face datoria, ca şi până acum”, a subliniat Tîlvăr. Ministrul Apărării a adăugat că trebuie omagiaţi veteranii de război, militarii în rezervă sau în retragere, ”asigurându-i că vom aprecia întotdeauna sacrificiile lor”. Totodată, el a mulţumit personalului civil al Ministerului Apărării Naţionale şi tuturor familiilor personalului. ”Cinstind Tricolorul, cinstim Naţiunea şi Ţara. De aceea, în această zi, mai mult ca oricând, nu doar militarii poartă cu mândrie drapelele la uniforme sau pe mijloacele de luptă, ci şi foarte mulţi români, acasă sau peste hotare, care îşi arată mândria de a fi parte a naţiunii noastre. Să ne bucurăm, aşadar, onorând un steag tricolor, în acordurile imnului naţional, de cea mai frumoasă zi a noastră, a românilor! La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a conchis Tîlvăr. Comunicate noi Stiri
Sondajul care arată cine va fi președintele României – profilul și distribuția votanților 27 ianuarie 2025 Potrivit sondajului, pentru Călin Georgescu, candidat independent, din perpectiva variabilei vârstă, 63% dintre votanți au între 36-60 de ani, 24% dintre cei care au spus că l-ar vota au între 18-35 de ani, iar 16% au peste 61 de ani. Din perspectiva genului, Călin Georgescu au fi votat de 51%… Citește mai mult
Schimbare majoră la WhatsApp – Cei care vor să își salveze conversațiile mai vechi trebuie să plătească 15 noiembrie 2023 Google a anunţat că, din decembrie, va contoriza şi backup-urile făcute pentru WhatsApp, care vor trebui să se încadreze în spaţiul de stocare disponibil pe serverele companiei. Backup-ul datelor de la WhatsApp se face, în cazul smartphone-urilor cu Android, prin intermediul contului Google, pe Google Drive. Din 2018 până acum,… Citește mai mult
Lăsata Secului, 6 martie. De luni, începe Postul Paștelui. Ce nu ai voie să faci astăzi – atrage ghinion 6 martie 2022 Duminică, 6 martie, este ultima zi când credincioșii care vor să țină postul Paștelui pot mânca ouă și produse lactate, nu carne. Luni, 7 martie, este prima zi de post. Duminică, toată familia se așază la masă și trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se… Citește mai mult