SURSE: Decizie în PNL: Majorarea salariilor profesorilor va ajunge la peste 50 la sută în august 2024 , 6 decembrie 2023 Marți seara, la sediul PNL a avut loc o discuție pe marginea bugetului pentru 2024. La întâlnire au participat președintele Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor – Marcel Boloș, ministrul Educației – Ligia Deca și grupul fiscal al partidului. Potrivit unor surse, în urma discuției, președintele PNL – Nicolae Ciucă, ministrul Educației și ministrul de Finanțe au decis să susțină pentru 2024 o creștere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută (promisă și îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă). Din calculele liberalilor, majorarea bugetului Educației va fi una record per ansamblu. Va fi o creștere istorică de 57 la sută. Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiții în creșterea calității Educației, salarizare, burse și masă sănătoasă pentru copiii în nevoie. Și bugetul pentru dezvoltare convenit de PNL cu Marcel Boloș este unul cu o majorare la fel de spectaculoasă, de aproximativ 60 la suta. Comunicate noi Stiri
Mama Elodiei își strigă durerea: „Dacă cineva i-ar omori copilul și criminalul ar fi liber, ce ar zice?” 28 martie 2023 Recent, judecătorii au decis că fostul polițist rămâne în închisoare pentru că nu a depus destule eforturi să arate că s-a îndreptat. De asemenea, el nu a achitat daunele de 250 de mii de euro către familia Ghinescu. Potrivit deciziei instanţei, Cristian Cioacă are dreptul să facă o altă cerere… Read More
fanatik.ro: Scumpiri la alimente și energie, măsurile inevitabile pentru astuparea deficitului bugetar. „Datul vinei pe Comisia Europeană e amuzantă” 31 august 2023 Măsurile de reformă fiscală, menite a redresa problema deficitului bugetar – adică noile taxe plus reducerile de cheltuieli discutate în coaliție, nu par să fi convins deloc Comisia Europeană. Mesajele venite de la Bruxelles merg spre majorarea TVA-ului la 21% sau introducerea unei cote unice de 19% pentru toate produsele,… Read More
COMENTARIU Lelia Munteanu: Şmecheria prin care guvernanţii din Israel evită să acorde despăgubiri sau ajutoare 11 ianuarie 2022 Personalul medical din Israel e secerat de Omicron, în contextul în care spitalele au început să se umple şi se redeschid secţiile corona: 3.743 de cadre medicale sunt în acest moment indisponibile din motive de covid, dintre care 1.000 de asistente şi 542 de medici. Devine cea mai dură trăsătură… Read More