Programele prin care fermierii vor fi ajutați de stat. Anunțul ministrului Agriculturii Webpress, 26 ianuarie 2022 „Sunt multe planuri și multe zone în care apar și pot apărea dezechilibre. Criza gazelor naturale a cauzat o problemă în asigurarea necesarului de fertilizanți în agricultura României. Criza energiei electrice cauzează prețuri mai mari sau cu potențial de majorare unde se regăsesc mai mulți factori de risc și mă refer aici la sectorul morărit și panificație. Avem la îndemână măsuri de intervenție și mijloace de intervenție: pe de o parte, sunt acele programe pe care noi le-am bugetat pentru anul 2022. Sunt prinse în buget măsuri de sprijin care vizează sectorul de legume, unde intervenim cu ajutoarele de minimis – avem 225 de milioane de lei alocați. Continuă programul de susținere a producției de usturoi. Am început să nu mai luăm usturoi din China și deja a început să crească producția de usturoi propriu. Avem program de susținere pentru producătorii de cartofi – este pentru prima data când am bugetat un astfel de program – și celelalte măsuri, care sunt fie din buget național, fie din fonduri europene, care vizează sectoarele zootehnice principale, bovine, ovine, caprine, porcine și sectorul avicol. Fermierii au așteptări si probleme. Am reușit să finalizăm actele nromative pentru programul de tomate. Avem programul de susținere pentru cultura de usutori, E un progran care a dat roade, se vede în supermarketuri unde găsim tot mai multe produse românești. Vom avea și HG pentru susținerea contravalorii la acciza de motorină. Sper să reușim să venim și cu plata ajutoarelor naționale tranzitorii, dar și plata subvenției pentru fermieri pe Covid. Maine, la 10, avem întâlnire cu reprezentanții fondului de Garantare pentru IMM-uri. Va participa și Marcel Ciolacu, alături de ministrului Econmiei. Vom pune la dispozitia fermierului accesul mai facil la bani. Mâine avem în dezbatere un pachet de 4 programe. Sper să reechilibrăm balanța cu fermierii din alte state europene. Agrilcultura e la răscurce, trebuie reorientată la 180 de grade. Trebuie să integrăm materia prima românească în fabricile din România”, a spus ministrul Agriculturii în emisiunea „Legile Puterii”. Comunicate noi Stiri
Horoscop 30 decembrie. Zodiile au parte de momente de neuitat! Au tot Universul de partea lor 29 decembrie 2022 BERBEC Vei sta deasupra problemelor în loc să te implici în haosul lor, iar de la această distanță vei ajunge mai ușor la soluții. Faceți o listă cu avantajele și dezavantajele fiecărui domeniu. TAUR Acordați-vă timp să vă gândiți cu atenție înainte de a lua orice decizie astăzi. Nu ignorați… Citește mai mult
Stiri Operațiunea Midnight Blizzard: Cum Hackerii Ruși Folosesc Inteligența Artificială Împotriva Ucrainei și Europei 12 septembrie 2026 Operațiunea Midnight Blizzard de către hackerii ruși, care utilizează inteligența artificială Claude, amenință securitatea Ucrainei și Europei. Analizăm implicațiile și perspectivele experților în domeniu. Citește mai mult
Episcopul Sălajului, audiat la Curtea de Apel Cluj. Procurorii îi aduc acuzații grave 31 ianuarie 2025 Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, este audiat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj. Ierarhul este suspendat din funcție de BOR, după ce la episcopia pe care o conducea s-a delapidat o sumă de aproximativ 3 milioane de lei în 2024. Audierea episcopului Sălajului ar putea fi legată… Citește mai mult