Atenție la „investiții” financiare! Cum s-a trezit un român cu un credit de aproape 40.000 de lei, deși n-a fost deloc la bancă Webpress, 18 decembrie 2023 Totul a început în luna septembrie 2023, când bărbatul din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, a văzut pe Facebook un anunț privind investiții în acțiuni la o companie națională. Atras de oportunitatea falsă de câștig, a dat curs ofertei și și-a instalat, la solicitarea escrocilor, aplicația AnyDesk pe telefon. A depus apoi, conform solicitărilor din anunț, mai întâi 1.250 de lei în monede virtuale, apoi alți 2.500 de lei, sperând că va primi, ulterior, sumele multiplicate. Pe 11 decembrie 2023, un așa-zis reprezentant al companiei l-a contactat și i-a cerut o fotografie a cărții de identitate și o fotografie de tip selfie. Având datele personale ale bărbatului, dar și controlul asupra telefonului lui prin aplicația instalată anterior, escrocii au mers mai departe. Au accesat, prin intermediul aplicației online de banking, un credit de nevoi personale în valoare de 37.800 de lei. În aceeași zi, escrocii au retras banii din cont. „La data de 14.12.2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, persoana vătămată a aflat faptul că la data de 11.12.2023, a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei. Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava. Când și-a dat seama că a fost înșelat, bărbatul a mers la Poliție. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Polițiștii îi caută acum pe cei care l-au lăsat pe bărbat și fără banii din cont, dar și dator la bancă. Avertismentul polițiștilor Polițiștii atrag atenția asupra înșelăciunilor din mediul online, cele mai multe având următorul mod de acțiune: – prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele sociale referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități, oamenii sunt atrași să investească în escrocherii; – se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori; – victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior, sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online. Comunicate noi Stiri
Stiri Restaurarea peisajului: Curățarea graffiti-ului de pe Transfăgărășan și impactul său asupra comunității și turismului 14 august 2026 Curățarea graffiti-ului de pe Transfăgărășan a fost o acțiune semnificativă, implicând voluntari și autorități locale pentru a restabili frumusețea naturală a zonei. Citește mai mult
Politica Dominic Fritz: Întâlnirea de la Cotroceni și Implicațiile Politice ale Alianței PSD-AUR 27 aprilie 202627 aprilie 2026 Analizăm întâlnirea dintre Dominic Fritz și Klaus Iohannis, impactul alianțelor politice și perspectivele pentru viitorul României. Citește mai mult
Un nucleu ciclonic lovește România – Ce zone sunt vizate scăderea temperaturilor 25 noiembrie 2022 „Sisteme frontale vor traversa teritoriul țării noastre până spre finalul săptămânii, când se va mai răci. Temperaturile vor coborî treptat, astfel încât se va menține în jumătatea sudică, până spre finalul săptămânii, vreme ușor mai caldă decât ar trebui să avem la această dată, acest lucru însemnând maxime cuprinse între… Citește mai mult