Meteorologul ANM anunță că se schimbă vremea BRUSC înainte de Crăciun Webpress, 19 decembrie 2023 „Deocamdată ne așteptăm la trei zile cu vreme în general frumoasă și temperaturi în creștere, cele mai ridicate temperaturi în această situație de pătrundere de aer cald în sezonul de iarnă. Cele mai ridicate temperaturi sunt de așteptat în zonele de deal, în special din partea de sud a țării, deci în nordul Olteniei și al Munteniei, dar temperaturi ridicate peste normal vor fi în toată țara și puține precipitații aproape deloc. De miercuri, însă, așteptăm o schimbare în aspectul vremii. De joi, treptat se mai răcește, apar și precipitațiile în partea de vest, de nord și de centru, ninsori în zona de munte, lapoviță, ploaie în zona joasă. Apoi, spre sfârșitul săptămânii, în weekend, este posibilă o nouă încălzire a vremii. Materialele pe care le avem acum arată o încălzire similară cu ce avem astăzi și mâine pentru ziua de duminică, adică posibil din nou temperaturi spre 13-14 grade. Ziua de Crăciun s-ar putea să vină din nou cu un proces de răcire a vremii, dar care să nu se manifeste chiar în toată țara, mai degrabă în jumătatea de nord a teritoriului. Certă este încălzirea despre care discutăm pentru zilele viitoare și faptul că pe urmă vremea va fi destul de schimbătoare, cu modificări destul de importante în aspect, o dată la 2-3 zile”, a spus Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM, luni, la o televiziune de știri. Comunicate noi Stiri
Autoritățile din Shanghai creează probleme pentru producția Tesla din China 18 mai 2022 La uzina Tesla din China devine tot mai limpede că revenirea la nivelul de producție anterior apariției noului focar de coronavirus este tot mai îndepărtată. Producătorul american de mașini electrice își propusese inițial să crească producția de la fabrica din Shanghai la 2.600 de mașini pe zi începând de pe… Citește mai mult
Stiri Costurile crescute ale proiectului nuclear SMR de la Doicești: O analiză detaliată a provocărilor și implicațiilor 11 septembrie 2026 Proiectul nuclear SMR de la Doicești se confruntă cu provocări majore, cu estimări de costuri crescute și întârzierea etapelor esențiale. Analiza detaliată a raportului Corpului de Control evidențiază problemele de reglementare și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult
Rusia recurge la camioane de recrutare și salarii mari pentru a atrage voluntari în armată care să lupte în Ucraina 18 septembrie 2022 O unitate specială a staţionat sâmbătă un astfel de camion, într-un parc central din oraşul Rostov, din sudul Rusiei, şi a îndepărtat părţile laterale pentru a dezvălui un birou mobil. Soldaţii în uniforme de camuflaj şi măşti negre şi-au arătat armele trecătorilor interesaţi şi au împărţit broşuri color intitulate ”Serviciul… Citește mai mult