Polițist local, reţinut pentru că a agresat sexual un minor, timp de 2 ani! La începutul acestei luni, bărbatul a trecut cu brio examenul psihologic Webpress, 19 decembrie 2023 „În data de 18.12.2023, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au reţinut un bărbat în vârstă de 48 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală cu un minor. Acesta este angajat în cadrul Dispeceratului Poliţiei Locale Satu Mare ca personal neoperativ, efectuând activităţi specifice de dispecerat”, informează, marţi, Primăria Satu Mare.Angajatul Poliţiei Locale a fost suspendat din funcţie.”De menţionat este faptul că acesta nu a ridicat suspiciuni la nivelul instituţiei, desfăşurându-şi activitatea profesională în mod corect, fără a fi înregistrat abateri disciplinare. La examenul psihologic anual, efectuat la începutul lunii decembrie a anului curent, a fost declarat apt, nefiind sesizate de către psiholog probleme comportamentale în prezent şi nici în anii anteriori. În urma măsurilor de reţinere luate de organele judiciare, acesta a fost suspendat din funcţie până la finalizarea cercetărilor, urmând să fie luate măsurile legale care se impun. Conducerea Poliţiei Locale Satu Mare nu tolerează niciun fel de conduită din partea angajaţilor şi ia măsuri ferme împotriva tuturor celor care încalcă normele legale specifice”, mai transmite sursa citată. Comunicate noi Stiri
Predoiu: În privința digitalizării sistemului judiciar, România nu este cu nimic mai prejos decât alte sisteme din țările europene 10 decembrie 2021 Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției (MJ), agenda discuțiilor a inclus teme de actualitate în domeniul justiției: funcționarea instanțelor și controlul judiciar al măsurilor de urgență adoptate în context pandemic, combaterea discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură, obținerea și conservarea probelor electronice în… Citește mai mult
Stiri Evoluția automatizării industriale: Cursa roboților în fabricile lumii și liderii din Europa 24 septembrie 2026 Numărul record de roboți industriali în fabricile din întreaga lume atinge cinci milioane, iar automatizarea definește viitorul industriei globale. Citește mai mult
După o săptămână, Rusia a anunțat bilanțul scufundării crucișătorului „Moscova 23 aprilie 2022 Un militar a murit și alți 27 sunt dispăruți, a declarat ministerul Apărării, precizând că alte 396 de persoane aflate la bord au fost evacuate. „Ministerul acordă tot sprijinul și asistența necesară familiilor și apropiaților defunctului și celor dispăruți,” au transmis oficialii din apărare, potrivit RIA Novosti. Kremlinul a jonglat… Citește mai mult