Parlamentarii UDMR țin Guvernul în șah: „Nu ne-am hotărât dacă votăm bugetul pe 2024!” Webpress, 19 decembrie 2023 Purtătorul de cuvânt al UMDR, Csoma Botond, a declarat marţi că miercuri vor decide dacă votează bugetul pe 2024, precizând că sunt supăraţi că în ordonanţa Trenuleţ au fost tăiate fonduri de la adminstraţiile publice locale, iar acest lucru afectează profund activitatea autorităţilor locale. Purtătorul de cuvânt al UDMR a precizat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că UMDR încă nu a luat o decizie privind votul pe proiectul bugetului de stat pe 2024. ”Suntem supăraţi din cauză că, în ordonanţa Trenuleţ anumite fonduri au fost tăiate de la adminstraţiile publice locale, în sensul că impozitul pe profit nu se mai redistribuie sută la sută administraţiile locale şi o parte este reţinută la bugetul central”, a arătat deputatul UDMR, precizând că acest lucru afectează profund activitatea autorităţilor locale. ”Mâine vom lua o decizie”, a precizat Csoma Botond, precizând că şi această creştere economică estimată de 3,2% şi cu deficit sub 5% este o estimare realistă. ”Mai degrabă, mergem spre abţinere, mâine vom decide”, a mai spus deputatul UDMR. Comunicate noi Stiri
Dorian Popa, țepuit cu 15.000 de euro! Dezvăluiri incendiare: „Bă, Jonule, vezi că cutărescu și-a luat Audi” 16 aprilie 2024 „Am avut parte de o teapa de 15.000 de euro. Am primit telefonul in care mi s-a spus: <<Dorian, imi cer mii de scuze. Nu mai pot continua lucrarea. M-am blocat din diferite motive cu banii. Am blocat si banii pe care tu mi i-ai achitat in avans… Am blocat… Citește mai mult
Stiri Strâmtoarea Ormuz: Provocări și Strategii în Contextul Geopolitic al Summitului NATO 7 iulie 2026 Strâmtoarea Ormuz devine un punct central în discuțiile NATO, cu Franța și Marea Britanie propunând o misiune maritimă multinațională, însă provocările cu Iranul persistă. Citește mai mult
Fiica lui Cozmin Gușă a fost „agățată” de Andrew Tate – Tânăra a povestit cum a fost abordată 31 decembrie 2022 Daria Gușă a povestit cum a fost abordată pe rețelele sociale la vârsta de 16 ani de miliardarul britanic. Ea era plecată la studii în Austria și nu i-ar fi răspuns la avansurile făcute, dar spune că o prietenă din Câmpina, cu un an mai mică, a continuat discuția cu… Citește mai mult