Apare o nouă plajă pe litoralul românesc – Transformare spectaculoasă – O stațiune de la Marea Neagră renaște Webpress, 28 decembrie 2023 Mai mult decât atât, în zonă este de așteptat să apară noi locuri de cazare, iar autoritățile să facă demersuri pentru ca localitatea să devină stațiune În timpul lucrărilor, a fost creată o linie de apărare de mal de aproximativ 1.200 de metri. Dar asta nu este tot, deoarece a fost refăcută biostructura și implantat recif artificial, iar suprafața de plajă nouă se întinde pe aproape 12.000 mp. Totodată, noua plajă este o altă oportunitate pentru autorități de a transforma zona într-o stațiune de vacanță cât mai curând posibil. În zonă au apărut deja noi facilități de cazare și s-au deschis mai multe restaurante. „Plajă turistică, care va deservi atât locuitorilor comunei Agigea, cât și musafirilor, oaspeților, invitaților care vor veni în această comunitate. O să vedeți, se va naște în continuare, spre localitatea Eforie, se vor naște noi suprafețe de plajă în afară de aceasta și o să vedeți că localitatea Agigea va avea un plus valoare pentru tot ceea ce înseamnă turism la litoralul Mării Negre”, a precizat Cristian Cîrjaliu, edilul din Agigea. Costul total al proiectului este de 3,8 milioane de lei, din care 2,7 sunt bani europeni, iar restul au venit de la bugetul statului. Comunicate noi Stiri
Volkswagen şi Enel vor construi staţii rapide de încărcare a automobilelor electrice în Italia 13 decembrie 2022 Grupul auto german Volkswagen şi grupul italian de utilităţi Enel au anunţat marţi că vor investi câte 100 de milioane de euro fiecare într-un joint venture denumit Ewiva, care va construi 3.000 de staţii rapide de încărcare a automobilelor electrice în Italia, transmite Reuters. Aceste staţii rapide de încărcare vor… Citește mai mult
Irina Tănase, despre despărțirea de Liviu Dragnea: Nu avea cum să mă prindă cu fostul iubit 6 decembrie 2021 Din primele informații, fostul lider al PSD nu a mai așteptat să afle și versiunea Irinei despre imaginile cu pricina: i-a trimis un mesaj și a plecat de acasă. ”I-a dat Irinei doar un mesaj, aceasta n-a apucat nici să se apere. Nimeni nu poate să ia legătura cu el,… Citește mai mult
Blocaje pe drumurile din Maramureș după ninsorile puternice – Au fost afectate și Pasurile Gutâi şi Prislop 20 noiembrie 2022 Traficul se desfășoară în condiţii de iarnă în pasurile Gutâi şi Prislop. În pasurile montane Gutâi (900 metri altitudine) şi Prislop (1.400 metri altitudine) din Munţii Pietrosul Rodnei a nins şi se circulă în condiţii de iarnă, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă. „A nins… Citește mai mult