CTP, un nou derapaj grobian: „Iisus a dezvirginat-o pe Maria din interior”. Reacția dură a Patriarhiei Webpress, 29 decembrie 2023 Totul a pornit de la postarea jurnalistului Cristian Tudor Popescu care, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, într-o postare cu titlul „Dumnezeu-Copil”, scriitorul a notat faptul că nașterea lui Iisus Hristos implică o problemă de logică biologică. „Ni se spune că Maria n-a fost atinsă de logodnicul ei, Iosif, deci avea himenul intact. Nici Matei, nici Luca nu pomenesc de vreo cezariană. Deci, venind în lume pe cale naturală, Iisus a dezvirginat-o pe Maria din interior… Caz unic: Fiul și-a dezvirginat mama”, scrie Cristian Tudor Popescu. Postarea gazetarului nu se oprește, ci continuă în aceeași notă. „Lipsa trecerii prin vagin și vulvă, precum și a ieșirii inter urinam et feces, între urină și fecale, cum zice Sf. Augustin, ar fi anulat partea omenească necesară personajului divino-uman Iisus, iar prin patimi ar fi trecut Dumnezeul pur, invulnerabil”, mai scrie Popescu. La trei zile de la postarea controversată, care a strâns aproape 5 mii de aprecieri și mai bine de 2 mii de comentarii, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a venit cu o replică dură. „A crede că reflectezi la cele de sus (ale Cerului) cu capul adânc înfipt în „cele mai de jos ale pământului”.A da buzna în Evanghelii cu cizmele materialismului dialectic și ateismului științifico-fantastic.A-L ironiza pe Dumnezeu fără să percepi ridicolul gigantic al situației și absurdul aproape comic al rățoirii creaturii, libere inclusiv să se facă de râs, în fața Absolutului luat sarcastic la rost că-și permite manifestarea în lumea creată chiar de El”, transmite Vasile Bănescu. Fără a indica direct textul ziaristului, Vasile Bănescu a continuat să explice ceea ce el numește „Arta de a te compromite”, vorbind despre o „paradă grotescă”. Comunicate noi Stiri Cristian Tudor Popescu
UE și SUA, front comun împotriva lui Putin – Avertisment dat Chinei cu Rusia la șefia Consiliului de Securitate ONU 4 aprilie 2023 Anunțul transmis de UE și SUA către China a fost făcut de Josep Borrell și secretarul de stat american Antony Blinken. Cei doi au avut o întrevedere la Bruxelles, în marja celui de-al zecelea Consiliu Ministerial UE-SUA pentru Energie, pe care l-au coprezidat, și a reuniunii miniștrilor de externe din… Citește mai mult
Anunțul vicepremierului Hunor. Ce se întâmplă cu certificatul verde în biserici 2 decembrie 2021 „În coaliţie există discuţii în continuare cum să arate legea. Până când nu finalizăm toate dezbaterile în comisie, nu vreau să vin cu o soluţie. În ceea ce priveşte bisericile nu va fi şi nu există intenţia de a introduce certificatul verde pentru biserici. Nici la farmacie, nici la alimentară… Citește mai mult
Horoscop 18 august 2024. Balanțele au parte de o zi care le invită să îmbrățișeze schimbări profunde ale modului în care privesc viața 18 august 2024 Horoscop 18 august 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 18 august 2024: Există riscul să te hazardezi cu un nou proiect, o nouă relație… Citește mai mult