Incendiu într-un apartament din Tălmaciu. Un bărbat a fost intoxicat cu fum, alte două persoane au făcut atac de panică Webpress, 31 decembrie 2023 Incendiul a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Piaţa Textiliştilor din localitatea Tălmaciu. Acolo au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, una de transport personal şi victime multiple, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ dintre care una cu medic, a transmis ISU Sibiu. Primele informaţii arătau că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. ”Din imobil s-au autoevacuat 15 persoane, iar un bărbat a fost evacuat de pompieri. Acesta a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum, acesta fiind asistat medical la faţa locului. Alte 2 persoane au primit îngrijiri medicale întrucât au suferit un atac de panică. Nu au fost persoane transportate la spital. Incendiul a fost lichidat prompt, acesta manifestându-se la un aparat electrocasnic (maşina de spălat haine) din interiorul unui apartament situat la etajul 3 al blocului. Apartamentul şi casa scării au fost inundate cu fum. Incendiul a fost cauzat de o lumânare lăsată nesupravegheată în apropierea materialelor plastice şi textile”, a precizat sursa citată. Comunicate noi Stiri
Descoperire șocantă la Cluj! Un cadavru a fost găsit pe malul lacului. Nu se știe identitatea persoanei încă 19 ianuarie 2025 Apelul la serviciul de urgență 112 a pus în alertă Poliția municipiului Cluj-Napoca, care a mobilizat o echipă de criminaliști și procurori pentru a investiga cazul. Până în acest moment, primele examinări efectuate la fața locului nu au identificat urme de violență sau traume evidente pe corpul victimei, sugerând că… Citește mai mult
Stiri Căderea unui copac în București: O analiză a riscurilor urbane și a măsurilor preventive 9 octombrie 2026 Căderea unui copac pe bulevardul Iuliu Maniu din București a provocat răni și blocaje de trafic, ridicând întrebări despre siguranța urbană și gestionarea arborilor. Citește mai mult
Prognoza meteo pe o lună. Din noiembrie, vine frigul – zonele afectate de schimbări radicale ale vremii 28 octombrie 2022 31 octombrie – 7 noiembrie 2022 Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 31 octombrie – 7 noiembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar… Citește mai mult