Șofer vitezoman, oprit de polițiști cu ajutorul dispozitivului tip spike – Ce sancțiuni a primit Webpress, 7 ianuarie 2024 Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 5 decembrie, înainte de miezul nopții, pe DN 2E. Un echipaj de la Secţia Rurală de Poliţie 3 Marginea a dat semnal de oprire unui şofer care conducea cu vitează mare un autoturism. „Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat s-a procedat la iniţierea urmăririi vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase. În paralel, poliţiştii echipajului aflat în urmărire au solicitat prin staţie sprijinul unui alt echipaj aflat în serviciu din cadrul Secţiei de Poliţie Rurale 4 Gălăneşti. Poliţiştii aflaţi în urmărire au somat prin sistemul acustic şoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare şi încercând să beneficieze de avantajul tehnic al motorizării vehiculului condus. Poliţiştii au evaluat în mod obiectiv situaţia şi nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilităţii reduse nu se putea stabili o eventuală prezenţă în habitaclu şi a unor alte persoane, eventual posibili minori. De asemenea, viteza excesivă cu care rula şoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru şofer cât şi pentru alţi participanţi la trafic”, informează, duminică, reprezentanţii Poliţiei judeţene Suceava. Potrivit acestora, în condiţiile în care şoferul nu a putut fi oprit, oamenii legii s-au văzut nevoiți să monteze dispozitivul baraj extensibil cu ţepi tip ,,SPIKE” aflat în dotare. Polițiștii au reușit astfel să-l oprească pe vitezoman. Bărbatul a fost scos din vehicul, imobilizat şi încătuşat. „S-a stabilit că în vehicul se afla doar şoferul, respectiv un bărbat de 23 de ani domiciliat în comuna Straja, jud. Suceava. Acesta nu a putut preciza în mod concret de ce nu a oprit la semnal poliţiştilor”, mai arată sursa citată. Aceştia l-au sancţionat pe tânăr cu o amenzi în valoare de aproximativ 6.000 lei, iar pentru abaterile rutiere s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 210 zile. Comunicate noi Stiri
Lucian Bode, despre depășirea bornei de 1000 km de autostradă: „Le-am promis sălăjenilor rezultate” 21 septembrie 2023 România depășește borna de 1.000 km de autostrăzi la nivelul întregii ţări, odată cu inaugurarea segmentului din Autostrada Transilvania cuprins între Nuşfalău şi Suplacu de Barcău, cu o lungime de 13,55 km. Contractul de aproximativ 77 mil euro a fost semnat în mandatul ministrului PNL al Transporturilor, Lucian Bode, în… Citește mai mult
Stiri Friedrich Merz și Destinul Politic al Germaniei: O Analiză a Opiniei Publice 12 septembrie 2026 Un sondaj recent arată că 78% dintre germani nu-l consideră pe Friedrich Merz potrivit pentru funcția de cancelar, ceea ce ridică întrebări importante despre viitorul său politic. Citește mai mult
Stiri Cristiano Ronaldo: Un Campion Înfruntând Critica și Presiunea Mediatizării în CM 2026 5 iulie 2026 Cristiano Ronaldo, într-o reacție emoțională, a criticat mass-media pentru atacurile constante asupra sa, subliniind importanța deciziei personale în cariera sa. Citește mai mult