Fenomen periculos, în zona Bâlea Lac: s-au format plăci de vânt Webpress, 15 ianuarie 2024 Potrvit specialiştilor, aceste zone de acumulare trebuie evitate, iar la alegerea rutei trebuie ţinut cont şi de teren. ”Înainte de weekend, a nins la temperaturi foarte scăzute, aprox 10-15 cm, a urmat apoi vânt puternic predominant din direcţia N şi V, mai ales în zona înaltă şi insistent şi pe văi la altitudini mai joase. Drept urmare, s-au format plăci de vânt. Chiar dacă deocamdată dimensiunile lor nu sunt foarte mari ca suprafaţă şi adâncime, există zone de acumulare, mai ales în preajma obstacolelor stâncoase, muchiilor, pereţilor, etc. Aceste zone sunt foarte instabile”, au transmis, luni, specialiştii, într-o postare pe pagina de Facebook Avalanşe în Carpaţi. Potrivit acestora, stratul de zăpadă acoperă doar parţial stâncile şi există numeroase zone în care acestea punctează versanţii. De asemenea, există multe zone unde pragurile sunt descoperite. ”În aceste condiţii, declanşarea şi ruperea unor plăci de vânt, chiar dacă generează o avalanşă de dimensiuni reduse, poate genera proiectarea peste praguri stâncoase sau în zone punctate de formaţiuni stâncoase. Aceste zone de acumulare trebuie evitate iar la alegerea rutei trebuie ţinut cont şi de terenul care se află sub noi”, au mai transmis specialiştii, precizând că observaţiile au fost făcute în zona Bâlea. Comunicate noi Stiri
Stiri Aeroportul din Arad: O privire detaliată asupra crizei de kerosen și impactul asupra transportului aerian 7 august 2026 Aeroportul din Arad se confruntă cu o criză de kerosen, afectând cursele aeriene și ridicând întrebări despre viabilitatea pe termen lung a aeroportului. Citește mai mult
Stiri Tensiuni în Orientul Mijlociu: Iranul și avertismentele adresate Statelor Unite 19 octombrie 2026 Iranul avertizează Statele Unite asupra riscurilor unei escaladări militare, subliniind impactul conflictului asupra regiunii și economiei globale. Citește mai mult
Copil mușcat de un câine din rasa Amstaff, în stare gravă la spital! Proprietarul, amendat de polițe: cum s-a produs atacul 20 ianuarie 2023 Potrivit polițiștilor locali in cartierul Henri Coandă, un minor a fost mușcat de un câine din rasa Amstaff, fiind rănit la nivelul membrelor inferioare și membrului superior drept. A fost solicitată prezența unui echipaj SMURD, care a preluat minorul împreună cu părintele acestuia și i-au transportat de urgență la Spitalul… Citește mai mult