Caravana medicală „România Suverană” vindecă țara: a ajuns în localitatea Baia de Arieș din județul Alba Webpress, 16 ianuarie 2024 Oamenii spun că singurul spital care funcționa în zonă a fost închis din anul 2011. De atunci, cei care se îmbolnăvesc sunt nevoiți să meargă într-un alt oraș pentru a se trata. Însă mulți nu au posibilitatea. „Avem deja peste 120 de pacienți și continuăm. Sunt oameni necăjiți, oameni cu probleme. Unii dintre ei nu au posibilitatea financiară să se deplaseze până la Câmpeni sau până la Cluj”, a declarat un medic voluntar. Oamenii care au trecut pragul caravanei în ultimele două zile spun că sunt foarte mulțumiți. Pe parcursul activității, sute de investigații medicale care au acoperit o gamă largă de specialități au fost realizate. „Din fericire, în momentul de față, în caravană este un medic chirurg oftalmolog care selectează o parte din pacienții cu cataracte mai avansate și cu vedere foarte scăzută pentru a beneficia de operație”, a declarat unul dintre medicii înscriși voluntar la caravană. „Oamenii de aici sunt foarte săraci, au nevoie de consultații ca de aer. Ei nu știu cum stau cu sănătatea și nu au mai consultat un doctor de foarte mult timp don cauză că nu își permit. Pensiile sunt mici, iar posibilitatea de a ajunge la un spital este extrem de scăzută”, a spus un voluntar. Caravana medicală își va continua misiunea și în orașul Ocna Mureș, unde va continua să ofere asistență medicală gratuită oamenilor. Comunicate noi Stiri
Stiri Joe Biden își asumă rolul de critic acerb al lui Donald Trump: Analiza discursului său fulminant la adresa fostului președinte 29 iunie 2026 Joe Biden a lansat un atac dur la adresa lui Donald Trump, numindu-l „un ratat” și acuzându-l de corupție și incompetență. Discursul său, plin de accente provocatoare, a avut loc în contextul campaniei pentru alegerile de la mijlocul mandatului. Citește mai mult
Stiri Vacanță la țară: O nouă oportunitate pentru gospodăriile rurale din România 23 iunie 2026 Platforma „Viața la țară” promite să deschidă gospodăriile rurale pentru turiști, oferind oportunități de dezvoltare economică și experiențe autentice. Citește mai mult
Cinci sfaturi pentru atunci când cumperi pantofi de fete 20 octombrie 202220 octombrie 2022 Mulți părinți au tendința de a trece cu vederea necesitatea de a cumpăra pantofii potriviți pentru copiii lor. Cu toate acestea, cel mai bine ar fi să ții cont de faptul că pantofii potriviți sunt esențiali pentru dezvoltarea picioarelor copilului tău. Pantofii perfecți pentru copilul tău sunt cei care i… Citește mai mult