Plafonul de acordare a cardurilor sociale pentru alimente a fost majorat Webpress, 18 ianuarie 2024 Majorarea plafonului este propusă de MIPE, printr-un proiecte de Hotărâre, supus începând de astăzi dezbaterii publice. Tot din acest an, aceleaşi categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an de pachete cu alimente. Proiectul de act normativ prevede că, în cazul tichetelor sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde, în anul 2024, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei şi se vor acorda o dată la 2 luni, iar în perioada 2025-2027, sprijinul material va avea o valoare nominală de 125 lei şi se va acorda o dată la 6 luni. Pentru anul 2024, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde vor fi: a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; e) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene precizează că pentru perioada 2025-2027, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde vor fi: a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie socială; b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; c) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare. ”În anul 2024, sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde. În perioada 2025-2027 poate fi utilizat exclusiv pentru achiziţionarea de hrană preparată, respectiv masă caldă”, mai arată comunicatul oficial. Sumele disponibile pe card vor fi valabile 12 luni de la data încărcării lor. În plus, în anul 2024 pachetele cu alimente vor fi în cuantum maxim de 125 lei şi se vor acorda o dată la 6 luni. În perioada 2025-2027 pachetele cu alimente vor fi în cuantum maxim de 125 lei şi se vor acorda o dată la 6 luni. Pentru anul 2024, beneficiarii de pachete de alimente vor fi: a) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare; b) membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordat în baza Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare; c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilte în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităţilor locale. Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene precizează că pentru perioada 2025-2027, beneficiarii de pachete de alimente vor fi: a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie socială; b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; c) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Comunicate noi Stiri
Florin Cîțu a criticat controalele ANAF ordonate de ministrul Finanțelor: „Au dat amenzi pentru altceva. Prețurile au crescut NEJUSTIFICAT” 14 martie 20221 aprilie 2022 „Au anunțat controale pentru ceva, dar au dat amenzi pentru altceva. Consiliul Concurenței să facă o anchetă și dacă este un cartel să dea amenzi. Consiliul Cocurenței a avut aceste rapoarte și le-a prezentat, a spus că nu există o înțelegere pe creșterea prețurilor. În ceea ce privește dinamica prețurilor,… Citește mai mult
Cel mai rapid tren din lume a fost testat. Viteza sa este un vis frumos pentru CFR: 453 de kilometri pe oră 17 iulie 202317 iulie 2023 Acest nou tren de mare viteză a fost testat sub supravegherea atentă a unei echipe de ingineri cu scopul de a asigura siguranța și fiabilitatea sa. Cu o viteză atât de mare, este esențial ca trenul să poată oferi o călătorie confortabilă și sigură pentru pasageri. Cu CR450, călătorii între… Citește mai mult
Bobby Păunescu: „Nu se mai poate face nimic cu actuala clasă politică, în special cu cei care sunt la conducere” 8 februarie 2023 „Dezbinarea claselor sociale, profesori, dcotori, oameni din armata, prin diferențierea salariilor, a trecut la faza pe pe acțiuni, adică la probleme ale industriei, segmentate. Din păcate, clasa politică, nu chiar toți, ci mare majoritate, cei care conduc din spate, …nu se mai poate face nimic cu aceasta clasă politică, cu… Citește mai mult