CFR se laudă cu o întârziere medie de 8 minute pe tren. Cum s-au făcut calculele? Webpress, 22 ianuarie 2024 85% din trenurile CFR Călători aflate în circulație, în medie 1100 trenuri/zi, ajung la destinație fără întârzieri, a transmis compania „În anul 2023, întârzierea medie pe tren CFR Călători a fost de circa 8 minute, din care 1 minut și 7 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din cauze generate de CFR Călători.” spun reprezentanții companiei. Potrivit documentului, cele mai frecvente cauze ale întârzierilor au fost: 1. Care NU țin de CFR Călători – forţă majoră: vreme nefavorabilă, căderi de copaci, lipsă tensiune în linia de contact, temperaturi ridicate în şină, ceaţă densă, şine rupte şi macaze defecte, calamităţi naturale, evenimente de cale ferată, furturi de echipamente de siguranţa circulaţiei, loviri de persoane, vehicule sau animale, etc; – lucrări la infrastructura feroviară, restricţii şi limitări de viteză impuse pe reţeaua de cale ferată gestionate de către CFR SA –administratorul infrastructurii feroviare; – sosiri cu întârziere ale trenurilor internaţionale la frontieră şi necesitatea preluării și asigurării conexiunilor la trenuri în trafic intern. – defectări ale materialului rulant aparținând altor operatori de transport feroviar de marfă și călători care conduc la perturbări temporare în circulația trenurilor. 2. Care țin de CFR Călători – defectări ale materialului rulant aparținând CFR Călători – întârzieri directe (cauze care țin de CFR Călători) sau indirecte (cauze generate de factori externi precum vremea nefavorabilă, exemplu – rupere pantograf din cauza căderilor de copaci sau a stării tehnice a infrastructurii feroviare) care conduc la perturbări temporare în circulația trenurilor. Numărul de pasageri a crescut cu 5% în 2023 În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creștere cu 4,7% față de anul 2022. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aprox. 5% faţă de anul 2022, iar parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8 % mai mare decât în anul 2022. Comunicate noi Stiri
Stiri Sardinia: Între măsuri de securitate și nemulțumirea localnicilor în fața afluxului de lideri mafioți 9 septembrie 2026 Decizia Italiei de a transfera lideri mafioți în Sardinia stârnește controverse, temeri pentru siguranța localnicilor și ridică întrebări despre eficiența justiției. Citește mai mult
De ce nu l-a vrut Rusia pe Keith Kellogg, mâna dreaptă a lui Trump, la negocierile de pace 14 martie 2025 Kremlinul a transmis Statelor Unite că nu dorește ca emisarul lui Trump pentru Ucraina și Rusia să participe la negocierile de pace. Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina și Rusia a fost exclus de la discuțiile la nivel înalt privind încheierea războiului după ce Kremlinul a declarat că nu… Citește mai mult
Stiri OpenAI dată în judecată: Implicațiile riscurilor pentru siguranța publică asociate cu ChatGPT 2 iunie 2026 Florida a dat în judecată OpenAI, acuzând ChatGPT de riscuri pentru siguranța publică, după incidente tragice legate de utilizarea sa. Acest articol analizează implicațiile acestui caz. Citește mai mult