Percheziții de amploare la medici de familie: ar fi obținut ilegal fonduri de pe urma bolnavilor de COVID-19 Webpress, 25 ianuarie 2024 În urma perchezițiilor domiciliare, care au vizat sediile unor persoane juridice (cabinete de medicină de familie) și a punerii în executare a ordonanțelor, care au vizat sediile unor instituții cu atribuții în domeniul sănătății publice, s-au urmărit descoperirea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe personale), precum și conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul poliției, a 5 persoane, pentru audieri. În fapt, în cauză există bănuiala rezonabilă că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai mulți medici de familie din județul Brașov ar fi solicitat și obținut sume de bani de la bugetul de stat, alocate finanțării serviciilor de monitorizare a pacienților infectați/suspectați cu virusul SARS-CoV-2, prin întocmirea fișelor de monitorizare telefonică zilnică aferente pacienților, prin consultație medicală la distanță. În concret, cadrele medicale ar fi inserat date nereale în cuprinsul documentelor pe care le-ar fi transmis ulterior, în vederea decontării a 105 lei/pacient (pretinzând efectuarea unor monitorizări zilnice), în realitate necomunicând cu pacienții infectați cu Covid-19, ori comunicând doar în primele zile. La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Poliției Municipiului Făgăraș și Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – I.P.J. Brașov. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Comunicate noi Stiri
20 de ani de închisoare pentru „tentativă de înaltă trădare”, pentru un cetățean rus care ar fi încercat să otrăvească militari 18 decembrie 2024 Un locuitor din Barnaul, în regiunea Altai din Siberia, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de otrăvire a unor soldaţi mobilizaţi şi pentru sprijinirea în acest fel a Ucrainei, a anunţat miercuri Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), informează AFP.Un tribunal militar regional l-a declarat… Citește mai mult
Cutremur în România, luni seară: Ce magnitudine a avut – Este al doilea seism din ultimele 10 ore în zona Olteniei – Harta 29 august 2023 În ziua de 28 august 2023, la ora 18:34:42 (ora locală a României), s-a produs în Oltenia, județul Gorj, un cutremur slab, de intensitate I, cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 12.5 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16km V de Targu Jiu, 62km NE de Drobeta-Turnu Severin, 73km S de… Citește mai mult
Politica Retragerea USS Gerald R. Ford: Implicații Strategice și Contextul Militar din Orientul Mijlociu 30 aprilie 202630 aprilie 2026 Retragerea USS Gerald R. Ford din Orientul Mijlociu are implicații profunde asupra strategie militare americane și stabilității regionale. Citește mai mult