Interlopul Fane Căpățână face ce știe el mai bine: furt cu repetiție, prin metoda Maradona. Deghizat în polițist, a jefuit mai mulți cetățeni străini Webpress, 1 februarie 2024 Ieri, 31 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat și uzurpare de calități oficiale. În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați, prin apel 112, de către un cetățean străin, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1BE577, din direcția Buzău către Ploiești, la ieșire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calități oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât și pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanților mașinii 3.800 de euro. Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat și la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică. În urma investigațiilor derulate, polițiștii au stabilit că bănuit de săvârșirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din București. Acesta a fost depistat pe raza localității de domiciliu și a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor și documentării întregii activități infracționale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale. Comunicate noi Stiri
Stiri Decizia BNR de a menține dobânda-cheie la 6,5%: O analiză a impactului asupra economiei României 8 iulie 2026 Decizia BNR de a menține dobânda-cheie la 6,5% reflectă o strategie complexă pentru stabilitatea economică a României, în contextul provocărilor actuale. Citește mai mult
Stiri Stare de alertă la Slobozia: Criza apei uzate și impactul asupra comunității 20 august 2026 Starea de alertă din Slobozia a fost declanșată de deversarea apelor uzate în râul Ialomița, afectând sănătatea publică și infrastructura locală. Analizăm implicațiile acestei crize. Citește mai mult
Stiri Decizia PSD de a susține un nou premier: O analiză detaliată a propunerii lui Nicușor Dan și impactul său asupra României 21 septembrie 2026 Decizia PSD de a susține propunerea lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Siegfried Mureșan ca premier stârnește controverse și are implicații profunde asupra viitorului politic al României. Citește mai mult