Florin Barbu: România nu a importat grâu din Ucraina. S-au depus şapte cereri de import de cereale din Ucraina, dar nicio cerere nu este aprobată Webpress, 5 februarie 2024 Ministrul Agriculturii a fost întrebat duminică, la o televiziune de știri cât grâu a importat România din Ucraina. “În momentul de faţă, România nu a importat grâu din Ucraina”, a afirmat Florin Barbu. El a mai fost întrebat ce părere are despre afirmaţia adjunctului directorului Institutului Naţional de Economie Agrară din Ucraina care a anunţat că România a ocupat primul loc în clasamentul importatorilor de produse agricole din Ucraina. “Dacă vorbim de produse agroalimentare, putem vorbi de zahăr, unde România produce doar 23% din consum.. La produse agricole intră inclusiv şi zahăr. (…) Este vorba de produse agroalimentare. Aşa cum spuneam, da, România a importat zahăr din Ucraina pentru că noi producem doar 23% din consum, undeva la 100.000 de tone şi consumul în România este de 400.000 de tone. Privind importul de cereale, România nu a importat cereale pentru că importurile au fost interzise prin decizia Uniunii Europene. Ulterior, statul român cu statul ucraiean am decis un act normativ prin care licenţiem doar fermierii şi procesatorii care vor să importe produse agricole, vorbim aici de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui. La Ministerul Agriculturii s-au depus şapte cereri – dar nicio cerere nu este aprobată – de import de cereale din Ucraina în momentul de faţă”, a explicat ministrul Agriculturii. El a adăugat că după începerea războiului din Ucraina Comisia Europeană a interzis importul de cereale. “De când a început războiul, au fost interzise de către Comisia Europeană. Ulterior am creat un mecanism de licenţiere între statul ucrainean şi statul român. S-au depus acele cereri, dar în momentul de faţă Ministerul Agriculturii nu a aprobat nicio cerere privind importul de cereale. Mai mult, spuneam mai devreme, că singurii care pot importa cereale din Ucraina sunt fermierii şi procesatorii români, nu intermediari sau alţi traderi care se ocupă cu cerealele”, a mai transmis Florin Barbu. El a mai declarat că a făcut verificări atunci când fermierii l-au anunţat că ar intra cantităţi de cereale din Ucraina. “Când fermierii mi-au adus la cunoştinţă că anumite cantităţi de cereale ar intra în România, am solicitat control de la Antifraudă, bineînţeles, au fost constatate că erau produse de natura grăului şi porumbului, dar erau seminţe pentru a fi cultivate de către fermierii români. Erau acele şroturi de floarea soarelui care sunt utilizate în agricultură, dar nu s-a pus vorba niciodată de cereale pe teritoriul României. Şi eu fac un apel public să verifice instituţiile statului acest lucru”, a afirmat ministrul Agriculturii. Comunicate noi Stiri
Liderul cecen Ramzan Kadîrov ar fi murit, anunță unul dintre rivalii săi 17 septembrie 2023 Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, ar fi decedat din cauza complicațiilor renale. Aceste speculații au început pe 17 septembrie, urmând o postare a opozantului cecen Abubakar Iangulbaev, un adversar declarat al lui Kadîrov, pe platforma sa de Telegram. La ora 13:30, în data de 17 septembrie, Iangulbaev a scris simplu: „Kadîrov… Citește mai mult
Stiri Unitate Europeană în fața marilor puteri: Provocările și perspectivele actuale 17 mai 2026 Kaja Kallas, șefa diplomației UE, avertizează asupra pericolelor divizării Europei în fața influențelor externe. Articolul analizează provocările și perspectivele unității europene. Citește mai mult
Stiri Serena Williams și Posibilitatea Wildcard-ului la Wimbledon: O Analiză a Impactului și Implicațiilor 11 iunie 2026 Revenirea Serenei Williams în circuitul de tenis stârnește entuziasm și speculații privind o posibilă participare la Wimbledon. Analizăm impactul acestei întoarceri asupra sportului și fanilor. Citește mai mult