Incendiul de vegetație uscată din județul Buzău, stins după aproximativ 20 de ore. Focul s-a întins pe o suprafață de 200 de hectare Webpress, 9 februarie 2024 Vântul a contribuit la propagarea flăcărilor care la un moment dat ameninţau să se apropie de o zonă cu case dar şi de o pădure. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău alături de alte forţe de intervenţie şi voluntari au intervenit astfel încât să limiteze extinderea incendiului către zonele locuite, relatează Agerpres. „La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 6 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autocisternă, 2 ATV şi 2 microbuze . În sprijin au intervenit şi echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău dar şi reprezentanţi din cadrul SVSU Năieni.În total acţionând un număr de 58 de pompieri şi 11 jandarmi. Incendiul s-a manifestat la vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare, fiind lichidat în aceasta dimineaţă în jurul orei 08:00”, a transmis ISU Buzău. Alarma a fost dată joi în jurul orei 14.00 atunci când ISU a fost sesizat despre un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în localitatea Fântânele, comuna Năieni. Patru ore mai târziu, incendiul fusese localizat însă flăcările au continuat să cuprindă din ce în ce mai mult teren astfel încât intervenţia a fost una de durată. Comunicate noi Stiri
Lactate cu prețuri de coșmar pentru români – Fermierii, în prag de faliment: Duc animalele la abator din cauza scumpirilor 19 ianuarie 2023 Scumpirile la energie, furaje și ambalaje se reflectă în prețurile de la raft, cel puțin dacă vorbim de lactate. Oamenii spun că nu își pot permite să mai cumpere lactate ca înainte la prețurile majorate din prezent: „Cumparam lactate, dar sunt foarte scumpe. De la 3 lei si ceva la… Citește mai mult
Stiri Impactul valului de căldură din Marea Britanie: O analiză detaliată asupra costurilor economice și sociale 23 iulie 2026 Valul de căldură din Marea Britanie din iunie 2026 a generat pierderi economice de 1,15 miliarde de lire sterline, subliniind impactul schimbărilor climatice asupra forței de muncă și sănătății publice. Citește mai mult
Stiri Analiza deficitului bugetar: De ce mitul competenței guvernului Bolojan este spulberat de Eurostat 22 octombrie 2026 Petrișor Peiu a demontat mitul competenței guvernului Bolojan, arătând că deficitul bugetar real este mult mai mare decât cel comunicat oficial. Această analiză detaliază implicațiile economice și politice. Citește mai mult