Doliu uriaș în lumea sportului. Un deținător al recordului mondial a murit într-un accident rutier Webpress, 12 februarie 2024 Kenyanul Kelvin Kiptum, deţinătorul recordului mondial la maraton, şi antrenorul său au murit, duminică, într-un accident rutier în Rift Valley, Kenya. Astfel, s-a curmat cariera promiţătoare a singurului bărbat care a alergat maratonul în mai puţin de două ore şi un minut, relatează Reuters. Sportivul în vârstă de 24 de ani a stabilit recordul mondial la maratonul de la Chicago, în octombrie, cu un timp de două ore şi 35 de secunde, depăşind astfel marca de 2:01:09 reuşită de conaţionalul său Eliud Kipchoge la Berlin în 2022. Kiptum, care a înregistrat trei dintre cei mai rapizi şapte timpi de maraton din istorie, spera să devină primul om care să alerge maratonul în mai puţin de două ore în condiţii de cursă la Rotterdam, în aprilie, precum şi să debuteze la Jocurile Olimpice de la Paris, în iulie. „Suntem şocaţi şi profund întristaţi să aflăm de pierderea devastatoare a lui Kelvin Kiptum şi a antrenorului său, Gervais Hakizimana”, a afirmat preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, într-un comunicat. „În numele întregii World Athletics, transmitem cele mai profunde condoleanţe familiilor lor, prietenilor, colegilor de echipă şi naţiunii kenyene. Potrivit ziarului Nation, Kiptum se afla cu antrenorul său din Rwanda şi o femeie într-o maşină în apropierea localităţii Kaptagat din Rift Valley, când s-a produs accidentul. Kiptum şi Gervais Hakizimana au murit la faţa locului, dar femeia, Sharon Kosgey, a supravieţuit cu răni grave şi a fost tratată la un spital local. În ciuda orei târzii, politicieni kenyeni de rang înalt şi oficiali guvernamentali i-au adus un omagiu lui Kiptum. „O veste devastatoare, în timp ce plângem pierderea unui om remarcabil, Kelvin Kiptum, deţinător al unui record mondial şi simbol al atletismului kenyan”, a transmis fostul prim-ministru kenyan Raila Odinga pe platforma de socializare X. „Cele mai profunde condoleanţe celor dragi, prietenilor şi întregii fraternităţi de atletism. Naţiunea noastră deplânge pierderea profundă a unui adevărat erou”. Kiptum, un produs al regiunii de mare altitudine din Kenya, care a generat majoritatea alergătorilor de distanţă de renume mondial ai ţării, şi-a început cariera internaţională în circuitul de semimaraton în 2019. El a făcut o intrare explozivă pe distanţa completă de 42,195 km, alergând al patrulea cel mai rapid timp înregistrat la acea vreme (2.01.53) pentru a câştiga la debut maratonul de la Valencia din 2022. Acea cursă a dezvăluit abordarea sa caracteristică pentru maratoane, alergând cu plutonul pentru primii 30 km, apoi ridicând ritmul şi plecând singur în restul cursei. El a folosit aceeaşi tactică pentru a câştiga Maratonul de la Londra din aprilie anul trecut, cu un record al traseului de 2:01:25, şi din nou la Chicago, în octombrie, pentru a lua 34 de secunde de la marca mondială a lui Kipchoge. Aceasta avea să fie ultima sa cursă înainte de moartea sa prematură, care a survenit la doar o săptămână după ce World Athletics i-a ratificat recordul mondial. Hakizimana, în vârstă de 36 de ani, a fost un fost alergător de distanţă care deţine încă recordul Rwandei la 3.000 de metri obstacole. El l-a întâlnit prima dată pe Kiptum când acesta se antrena în Rift Valley şi a lucrat intens cu el înainte de maratonul de anul trecut de la Londra. „Sunt şocat şi profund întristat să aflu moartea lui Kelvin Kiptum şi a antrenorului său Gervais Hakizimana”, a declarat David Rudisha, dublu campion olimpic kenyan şi deţinător al recordului mondial la 800 de metri, într-o postare pe X. „Este o pierdere uriaşă”. Comunicate noi Stiri
Dramă în familia unui cunoscut actor de la Hollywood. Fiul său a murit la doar 26 de ani 26 ianuarie 202231 martie 2022 La 64 de ani, Michael Madsen a anunţat moartea fiului său Hudson în vârstă de 26 de ani. Data exactă a decesului nu a fost dezvăluită de autorităţile hawaiene. „Avem inima frântă şi suntem copleşiţi de durere pentru pierderea lui Hudson. Amintirea sa şi lumina sa vor rămâne în memoria… Citește mai mult
Stiri Acordul Greciei pentru Armament American: Un Pas Strategico-Militar în Contextul Regional 8 octombrie 2026 Greece’s recent $4 billion arms deal with the U.S. signifies a strategic military move in the context of regional tensions, enhancing its defense capabilities. Citește mai mult
Politica Europa în Viziunea Administrației Trump: O Analiză Detaliată a Strategiei Antiteroriste și Implicațiile Sale 7 mai 20267 mai 2026 Noua strategie antiteroristă a administrației Trump acuză Europa de a fi un incubator al terorismului, generând controverse și tensiuni pe scena internațională. Citește mai mult