O fetiță de doar 2 ani a fost răpită, în Vrancea, de iubitul mamei. Bărbatul amenința că o omoară. Cum au reușit polițiștii să intervină Webpress, 12 februarie 2024 Fetița de doi ani a fost răpită de bărbat și dusă la 4 kilometri distanță într-un grajd abandonat, cu ajutorul unei căruțe. Cei patru agenți au fost chemați să intervină și să găsească copilul. Ei au încercat să vorbească cu femeia și l-au contactat pe bărbat pentru a vedea unde se află. După o convorbire de mai bine de o oră, individul care era înarmat cu o secure a fost gasit și a fost încătușat de agenții de poliție. În același timp, fetița de 2 ani a fost predată asistenților maternali de la Protecția Copilului Vrancea. Un bărbat din Vrancea s-a ales doar cu dosar penal pentru amenințare, după ce sâmbătă a făcut un scandal monstru. El a venit acasă beat și și-a amenințat concubina cu bătaia. Femeia a fugit cu trei din cei patru copii ai ei și s-a adăpostit la locuința unor vecini. De acolo a reușit să sune la 112 și să-i alerteze pe polițiști. ”Aceasta le-a povestit că fiica sa, în vârstă de aproape 2 ani, a fost luată de concubin, care a plecat cu un atelaj hipo (căruță cu cal, n.r.), necunoscând direcția de deplasare a acestuia. În timp ce colega noastră Daniela încerca să liniștească femeia, Ionuț l-a contact telefonic pe bărbat și, preț de mai bine de 1 oră, a încercat să stabilească unde se află. Sub presiunea faptului că bărbatul amenința că se va sinucide, iar fetița «nu va mai fi găsită» dacă vor interveni, în timpul apelului Ionuț a «extras» un detaliu extrem de important care i-a condus spre locul unde se aflau cei doi: într-un cătun, la circa 4 km de domiciliu, într-o zonă cu teren accidentat, la un adăpost abandonat. L-au observat de la distanță având o secure în mână și au cerut imediat sprijinul unui alt echipaj de poliție”, potrivit IPJ Vrancea. La vederea autospecialelor, bărbatul a devenit agresiv atât verbal cât și fizic, amenințând atât cu acte ce i-ar fi pus în pericol viața fetiței, cât și cu suicidul. Polițiștii, cu mult tact, au reușit să se apropie, l-au imobilizat și încătușat și în câteva secunde era deja în autospeciala de poliție. Polițista Daniela a a fugit către adăpostul de animale, unde a găsit-o teafără pe micuță. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a preluat bărbatul și transportat la o unitate medicală de specialitate. ”Fetița nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar până la reîntâlnirea cu mama sa, a adormit liniștită în brațele colegei noastre Daniela, care, deși și-a început activitatea din decembrie 2023, are cu siguranță atributele unui bun polițist: empatia și dragostea pentru semeni. Colegii noștri au informat DGASPC Vrancea pentru luarea măsurilor necesare de protecție socială a minorilor, potrivit legii”, a mai precizat IPJ Vrancea. Comunicate noi Stiri
Cum vor trăi românii în anii ce vin și la ce vor renunța – Schimbări-ȘOC în măsurile lui Klaus Iohannis 16 ianuarie 2022 „Educația, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice reprezintă teme prioritare pentru mandatul meu de președinte. Cu toții ne dorim un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul. Cu toții ne dorim să nu ne fie pusă în pericol sănătatea”, declara președintele Klaus Iohannis. Implementarea unui astfel de proiect nu se… Citește mai mult
Oamenii de știință au numit o nouă gamă de bacterii antimicrobiene dupa Keanu Reeves. Reacția actorului când a aflat 9 martie 2023 Concret, compusii chimici, cunoscuți sub numele de Keanumycins, s-au dovedit a fi eficienti împotriva Botrytis cinerea, o ciuperca necrotrofă care provoacă mucegai în culturile de fructe moi, despre care se crede ca provoaca pana la 100 de miliarde de dolari anual pierderi economice globale. Până la recenta descoperire, dintre cele mai comune… Citește mai mult
Cum se spală corect sutienul. Greşeala pe care o fac majoritatea femeilor 19 septembrie 2023 Sutienul este o piesă de lenjerie intimă foarte delicată, fabricat din materiale fine şi pretenţioase, precum dantelă, broderii, mătase, de aceea trebuie să îl tratezi cu multă grijă. Spălat în mașină, se poate deteriora, iar bretelele şi cupele se pot lărgi, în special dacă este spălat la temperature foarte înalte…. Citește mai mult